„Toată lumea, fie din modestie, fie din egoism, își ascunde cele mai bune și mai delicate calități ale sufletului; pentru a câștiga stima celorlalți, trebuie să ne arătăm întotdeauna doar laturile noastre cele mai urâte; așa ne menținem la nivelul comun.”
Gustave Flaubert, Novembrie, 1842
Rezumat: Aici vedem de ce dependența de tehnologie pare o tulburare mentală reală, ce implică ca în cazul altor tulburări asemănătoare, modificări în chimia și funcționarea creierului. Mai departe aflăm că putem fi martorii unei falimentări spirituale care cere nu doar un nou model de afacere culturală, ci o reconstrucție radicală a sensului. Descoperim la sfârșit că orice modificarea a naturalului trebui să fie făcută conform unui model cultural, nu pe criterii financiare.
Secțiuni
Ne-am zombificat!
Digitalizarea și sfârșitul lumii ca proiect cultural
Puterea fiscală
Ne-am zombificat!
Artrita tehnologizantă este numele unei boli închipuite și fac asta pentru a găsi oarecum comparații, o nouă boală a începutului de mileniu și fiind nouă, toată lumea se înghesuie să o contacteze. Și după ce se instalează boala, toți suntem asemeni porcilor din turma posedată de diavolul biblic alungat de Isus din oameni. Porcii ăștia, îngroziți de ce a intrat în ei, se aruncă în mare și se îneacă (Evanghelia după Matei (8:28-34), Marcu (5:1-20) și Luca (8:26-39)). Deși noutatea bolii este irezistibilă fiindcă te înfige în cotidian, nu se cunoaște remediul, iar finalul este tragic. Este moartea în viață, morții vii care ne înconjoară și ne enervează atât de tare încât prin aceasta ne consumă creierele. Ne zombifică.
Pe vremuri, există o afecțiune istorică și populară care a fost asociată cu un stil de viață opulent și cu o dietă bogată, fiind supranumită „boala oamenilor bogați” sau „boala regilor”, numele popular al bolii fiind guta. Guta inițial era mult mai frecventă în rândul claselor superioare, care aveau acces la alimente bogate în purine, precum carnea roșie, vânatul sau fructele de mare și consumau cantități mari de alcool, în special bere și vin. Aceste obiceiuri alimentare, combinate adesea cu lipsa de activitate fizică, duceau la o acumulare de acid uric în organism.
Guta este o formă de artrită inflamatorie cauzată de o concentrație prea mare de acid uric în sânge. Când nivelul acestuia depășește o anumită limită, se formează cristale ascuțite de urați de sodiu, care se depun în articulații, cel mai adesea la baza degetului mare de la picior, provocând dureri intense, umflături și inflamație. Și da, astăzi, guta nu mai este o boală exclusivă a bogaților, fiind întâlnită în toate categoriile sociale, în special la persoanele cu o dietă neechilibrată și cu o predispoziție genetică.
„Guta” este un nume popular pentru o afecțiune medicală care are o denumire științifică mai precisă și termenul corect, utilizat în medicină, este artrită gutoasă. Denumirea populară „gută” provine din latinescul gutta, care înseamnă „picătură”. Aceasta se referă la credința veche conform căreia boala era cauzată de o „picătură” de fluid morbid care se scurgea din sânge în articulații, provocând inflamația.
Acum toți suntem într-un fel bogați, față de predecesorii noștrii. În Evul Mediu, în Marea Britanie de exemplu, traiul era greu pentru majoritatea oamenilor. Se trăia în sărăcie, munca agricolă era principala activitate, iar condițiile de viață erau dure. Igiena era precară, bolile erau frecvente și speranța de viață scăzută, de obicei sub 40 de ani. În prezent, standardul de trai în Marea Britanie este mult mai ridicat. Accesul la educație, servicii medicale, tehnologie și infrastructură moderne a transformat viața cotidiană. Speranța de viață a crescut semnificativ, iar nivelul de trai este considerat unul dintre cele mai înalte din lume. Diferențele majore sunt legate de evoluția economică, medicală și socială, care a dus la un trai mult mai confortabil și sănătos în comparație cu Evul Mediu. Acum deci toți suntem într-un fel bogați, avem principala preocupare și vom ajunge să fie unica preocupare, tehnologia.
Preocuparea excesivă pentru tehnologie poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății și mediului, în special pe termen scurt și lung. Iată câteva aspecte importante:
În privința efectului tehnologiei în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică, pe termen scurt, dependența de tehnologie, în special de telefoane și computere, poate duce la probleme de sănătate imediate, cum ar fi oboseala ochilor, dureri de spate și gât datorate posturii proaste asociate cu utilizarea gadgeturilor, tulburări de somn sau stres și anxietate. Pe termen lung, evident că efectele sunt mai grave, deoarece tehnologia poate contribui la dependență digitală, cu manifestări ca izolarea socială, pierderea capacității de concentrare și scăderea empatiei. Nu uităm mai ales de problemele de sănătate mintală, cum ar fi depresia, legate de comparațiile sociale pe rețelele sociale și presiunea constantă de a fi conectat. Sunt și afecțiuni cronice, cum ar fi afecțiuni cardiovasculare legate de sedentarismul generat de utilizarea excesivă a tehnologiei.
Tehnologia are un impact semnificativ asupra mediului, mai ales prin risipirea resurselor naturale pentru fabricarea gadgeturilor, cum ar fi mineralele rare și metalele prețioase. Să nu uităm de emisii de carbon și poluare asociate cu producția și transportul acestor dispozitive. De exemplu, producerea unui smartphone emite o cantitate semnificativă de CO₂. Majoritatea emisiilor de carbon nu provin din utilizarea zilnică a dispozitivului, ci din procesul de fabricare, care este intensiv din punct de vedere energetic și al resurselor. Un studiu a estimat amprenta totală de carbon a unui Light Phone II la aproximativ 60 kg CO₂e (echivalent CO₂), din care aproape 56 kg CO₂e provin exclusiv din faza de producție. În cazul unui model mai complex, cum ar fi un iPhone 11 Pro Max, amprenta totală de carbon a fost estimată la 86 kg CO₂e pe durata sa de viață. (Apple Environmental Responsibility Reports, The Carbon Trust, Yinglan Xue, Zimu Jia, Weihua Zeng, , Provincial-level useful work and influencing factors analysis in China from 1985 to 2016: Based on logarithmic mean divisia index decomposition and affinity propagation clustering, Journal of Cleaner Production, Volume 212, 1 March 2019, Pages 223-239 ). Deșeurile electronice (e-waste), sunt tot mai greu de reciclat și pot contamina solul și apa cu substanțe toxice (ex. plumb, mercur, cadmiu). Pe măsură ce gadgeturile devin mai sofisticate, apar și mai multe deșeuri, iar reciclarea acestora este adesea ineficientă.
Pe termen scurt, tehnologia conduce la o izolare socială parțială, chiar și atunci când oamenii sunt conectați online. Interacțiunile față în față scad, iar înlocuirea acestora cu comunicarea digitală poate duce la Scăderea abilităților de comunicare interpersonală și probleme de conectivitate emoțională, mai ales la tineri, care se pot simți mai puțin pregătiți să facă față relațiilor reale. Pe termen lung, un stil de viață extrem de tehnologic poate crea o distanță tot mai mare între realitatea fizică și lumea digitală, afectând astfel sănătatea mentală și conexiunile sociale autentice. (Social Media Use and Perceived Social Isolation Among Young Adults in the U.S. (Primack et al., 2017), The Impact of Digital Technology on Social Interactions (Rosen et al., 2013), The Relationship Between Social Media Use and Psychological Well-Being (Kross et al., 2013), igital Addiction: The Impact of Internet Use and Social Media on Social Life” (Van den Eijnden et al., 2016) ș.am.d.).
Tehnologia în sine nu este rea și cu ajutorul acesteia am obținut progrese semnificative, dar dependența de aceasta și utilizarea necontrolată pot duce la efecte negative semnificative asupra sănătății, mediului și comportamentului uman. Integrarea tehnologiei în cotidian este benefică, atâta timp cât nu înlocuiește interacțiunile umane autentice și nu pune în pericol sănătatea fizică și mentală. Adaptarea unui stil de viață mai conștient și echilibrat este esențială pentru a preveni efectele pe termen lung.
Acum revenind la afirmația noastră, ne zombificăm tehnologic, devenim prin tehnologizarea excesivă adevărați zombie. Original, un zombie este o ființă umană moartă care a fost readusă la viață prin diferite metode supranaturale sau științifice, dar care nu are control asupra propriilor acțiuni, fiind complet lipsită de voință proprie sau conștiință. De cele mai multe ori, în literatura de groază și filme, zombie-urile sunt portretizate ca niște creaturi care vânează și consumă carne vie, adesea într-o stare de decădere fizică extremă. Conceptul de zombie provine din folclorul african și a fost preluat în cultura populară prin intermediul unor tradiții voodoo din Haiti. În această tradiție, un „zombi” era considerat o persoană care, din cauza unui ritual voodoo sau a unui medicament magic, a fost adusă înapoi din moarte, dar fără suflet și fără voință proprie. Conceptul de zombie a evoluat semnificativ, începând din secolul 20, mai ales în cinematografie și literatură, iar astăzi este asociat mai degrabă cu monștri infectați sau ființe reanimate, nu neapărat cu vrajitorii voodoo sau cu controlul supranatural.
Zombie a evoluat în cultura populară dincolo de filmele de groază, devenind un simbol al apocalipsei, al pericolelor sociale sau al conștientizării colective. Ei sunt folosiți ca metafore pentru diverse teme, cum ar fi societatea de consum. Aici zombie este adesea prezentat ca o analogie a oamenilor care trăiesc mecanic și consumist, fără a reflecta asupra propriei lor vieți.
George A. Romero, cunoscut pentru filmul său „Night of the Living Dead” (1968) și pentru întreaga sa serie de filme zombie, a fost un maestru în a utiliza zombie-urile ca metafore pentru diverse aspecte ale societății. În special, filmele sale au abordat teme precum consumul în masă, militarismul, rasismul și pierderea umanității în fața tehnologiei. Romero a recunoscut că zombie-urile au devenit o reflecție a oamenilor care trăiesc într-o societate capitalistă, unde dorințele și comportamentele sunt dictată de publicitate și de așteptările sociale, fără o reflecție reală asupra acestora.
Tehnologia ne zoombifică. Într-o perioadă dominată de ecrane, conexiuni rapide și comunicare instantanee, tehnologia a devenit o extensie aproape indispensabilă a vieții noastre. Termenul „zoombificare” surprinde transformarea subtilă, dar profundă, a modului în care interacționăm, gândim și trăim sub influența tehnologiei, în special a platformelor sociale și a altor instrumente digitale. Discutăm despre impactul tehnologiei asupra comportamentului, relațiilor sociale și sănătății noastre mentale, unde sunt beneficii, dar și riscuri evidente ale acestui fenomen.
Zoombificarea asta este procesul prin care viețile noastre sunt din ce în ce mai mediate de platforme digitale, în special cele care facilitează comunicarea virtuală. Suntem ceea ce mâncăm sau ceea ce urmărim, suntem ceea ce facem cel mai mult. Când plecăm din fața ecranului, îl luăm pe acesta cu noi. Cărăm în spate super eroii legendari, dar nu ostenim și în caz de nevoie, aceltia par să nu apară la strigarea noastră. Zoombificarea implică o suprasolicitare digitală, o oboseală cauzată de expunerea prelungită la ecrane și multitasking digital. Suntem zombificați prin consum tehnologic excesiv și dacă cel ce coordonează fluxul nu este un părinte sau profesor și încă nu este sau nici măcar nu ar fi posibil să fie, vom sfârși pierduți printre biți. Și vom sfârși repede.
„Consumatorul nu este un subiect care acționează, ci un obiect care este modelat și manipulat de forțele economice și culturale.” ne spune Jean Baudrillard în The Consumer Society, Baudrillard susținea că în societățile moderne, consumul nu este doar despre satisfacerea nevoilor materiale, ci despre crearea de semnificații și identități prin obiectele consumate. Consumismul, în viziunea sa, nu mai este legat de necesități, ci de semnificații simbolice. Obiectele și produsele nu mai sunt văzute doar pentru utilitatea lor, ci devin semne care reflectă statutul social și dorințele induse de publicitate și media. În „Societatea de consum” (1970), Baudrillard analizează cum societatea capitalistă creează „nevoi false” prin consumul constant de bunuri și imagini. El susținea că oamenii trăiesc o viață dominată de semnificații artificiale, care sunt impuse de industria culturală și de publicitate.
În Societatea spectacolului ( La société du spectacle 1967) Guy Debord un alt gânditor francez important care a analizat impactul consumului asupra vieții sociale și psihologice. Debord susține că în societățile moderne, oamenii nu mai trăiesc direct experiențele, ci sunt absorbiți de „spectacol”, în imagini și narative create de mass-media, publicitate și industria divertismentului. „Spectacolul” este un concept central al lui Debord, care desemnează toate acele imagini și reprezentări care înlocuiesc realitatea autentică, determinând consumatorii să trăiască prin intermediarul imaginii. Debord vedea consumismul ca pe o formă de alienare, în care oamenii își pierd autonomia și dorința de a trăi o viață autentică, fiind înlocuiți de imagini, reclame și produse care le dictează dorințele. „Spectacolul nu este un set de imagini, ci un raport social între oameni, mediat de imagini.” ne transmitea Guy Debord.
Să nu uităm de „Surveiller et punir” (1975), în care Michel Foucault discută despre cum puterea modernă controlează indivizii prin norme, instituții și tehnologii, inclusiv prin medii de masă care promovează consumul. El analizează cum indivizii sunt instruiți să își regleze comportamentul și dorințele în funcție de normele societății de consum. Ne spune acesta cum că „Fiecare individ din societatea modernă este obiectul unei supravegheri și al unei reglementări constante a comportamentului său, care include și alegerile sale de consum.” .
Au fost oferite analize critice ale societății de consum și s-a arătat cum sistemele economice și culturale dominante influențează comportamentele, dorințele și identitățile indivizilor. Baudrillard, Debord, Weil, Marcuse, Foucault și mulți alții au subliniat cum capitalismul și consumismul nu sunt doar economice, ci au un impact profund asupra psihicului, identității și libertății umane.
Artrita tehnologizantă, ca și guta, este o formă de boală cauzată de acumularea de timp brut în fața ecranului. Este un soi de boală psihică cronică, care poate avea episoade acute (crize) dureroase și, cum nu poate fi tratată, poate duce la complicații serioase. Printre efecte și simptomele acestei noi boli putem avea dureri bruște și intensă, adesea noaptea fără cauze specifice, senzații de pulsație și mai ales dificultate în a merge sau a mișca articulațiile. În principal însă efectele sunt psihice, iar mentalul are alte principii de funcționare.
Mintea unui dependent de tehnică funcționează într-un mod similar cu cea a altor tipuri de dependenți de droguri, jocuri de noroc, implicând modificări în sistemul de recompensă al creierului, în modul de procesare a stimulilor și în comportamentul motivațional. Dependența de tehnologie pare o tulburare reală, ce implică ca în cazul altor tulburări asemănătoare (jocuri video ) modificări în chimia și funcționarea creierului. Mintea unui dependent este prinsă într-un ciclu de plăcere, evitare și neputință. Intervenția timpurie poate fi esențială pentru a preveni deteriorarea emoțională, socială și cognitivă, dar ea nu mai este posibilă. Ne-am zombificat!
Digitalizarea și sfârșitul lumii ca proiect cultural
Ne trezim în fiecare dimineață cu ochii într-un ecran. Încă adormiți, verificăm notificările, căutăm semne că existăm pentru ceilalți. Însă fiecare gest este mai puțin viu, fiecare reacție mai puțin autentică. Trăim într-un prezent continuu, fără adâncime, în care tehnologia nu mai este unealtă, ci mediu existențial. Am fost absorbiți într-un sistem care ne înlocuiește realitatea cu o simulare perpetuă.
Suntem, în sensul cel mai profund, zombi digitali – nu pentru că suntem morți, ci pentru că nu mai suntem capabili de prezență conștientă. Mergem pe stradă cu ochii în telefon, nu mai auzim orașul, nu ne mai vedem unii pe alții. În loc de întâlniri, avem apeluri video. În loc de prietenii, avem liste de contacte. În loc de valori, avem trenduri. Guy Debord spunea limpede: „Spectacolul nu este un set de imagini, ci un raport social între oameni, mediat de imagini.”
Astăzi, acest spectacol a devenit realitatea însăși. Nu mai trăim decât în măsura în care suntem văzuți. Adevărul, frumusețea, comuniunea au fost înlocuite de aparență, like-uri și validare superficială. Ceea ce altădată se transmitea prin mituri, ritualuri, tradiții sau arte, acum se dizolvă în fluxul continuu al algoritmilor, care decid ce merită atenția noastră și ce trebuie uitat.
Lumea, ca proiect cultural universal, a fost înghițită de Leviatan. Acest Leviatan nu e un monstru mitologic, ci complexul global al tehnologiei, consumului și informației vidate de sens. E un sistem care nu vrea să ne omoare, ci să ne mențină vii doar atât cât să continuăm să producem, să consumăm și să fim urmăriți. Gândirea critică, memoria colectivă, capacitatea de rezistență culturală – toate sunt erodate lent, dar eficient.
Suntem în pragul unui colaps simbolic. Nu un sfârșit apocaliptic, ci o degradare lentă a sensului. Dacă omul este ființa care creează sens, astăzi suntem din ce în ce mai puțin umani, pentru că nu mai creăm – ci doar consumăm ceea ce ni se oferă, prefabricat și filtrat. Pentru a supraviețui ca specie conștientă, avem nevoie urgentă de o regenerare a valorilor, de valori care să pună omul înapoi în centru, care să redea timpului profunzimea sa și care să refacă legătura cu ceilalți.
Trebuie să redescoperim arta ca formă de cunoaștere, cultura ca rezistență, comunitatea ca vindecare. Să învățăm din nou să tăcem, să contemplăm, să fim. Până nu e prea târziu. Pentru că sfârșitul omului nu va arăta ca o tragedie, ci ca o liniște în care nimeni nu mai gândește, dar toți continuă să miște degetul pe ecran.
Acest sSfârșit al lumii ca proiect cultural poate fi comparat cu falimentul unei companii care nu își mai poate susține existența. Trăim sfârșitul unei lumi, dar nu în sens mitologic sau profetic. Este un sfârșit administrativ, rece, aproape ca un registru contabil pregătit pentru controlul autorității. Lumea, ca proiect cultural, și-a pierdut sustenabilitatea. Nu mai produce semnificație. Nu mai plătește „salariile” esențiale ale spiritului căci nu generează sens, apartenență, transcendență, coerență. Este o lume în insolvență simbolică, care nu mai poate onora datoriile pe care le are față de condiția umană.
Așa cum o societate comercială intră în procedură de faliment când nu mai poate face față obligațiilor sale financiare, civilizația noastră digital-consumistă nu mai poate satisface nevoile culturale profunde ale omului. A livrat timp de decenii produse de divertisment, tehnologie, comoditate, dar a eșuat în livrarea de sens, profunzime și orientare existențială.
Valori precum sacralitatea, tăcerea, comunitatea vie, simțul măsurii, frumosul, au fost scoase din bilanț. Nu mai aduc profit. Sunt considerate active „neperformante”. În schimb, s-au păstrat datele, eficiența, spectacolul, conectivitatea fără intimitate, ca mărfuri lichide, perfect tranzacționabile, dar vidate de consistență.
Intrăm într-un proces de lichidare culturală. Căutăm tot ceea ce era „activ valoros” este evaluat, cum că ce merită păstrat, ce trebuie aruncat și ce poate fi transformat într-un activ nou, adaptat unei lumi viitoare.
Tot ce este uzat, dogmele goale, ideologiile sterile, imaginile obosite ale progresului, ficțiunile fericirii automate, este casat, deversat în canalul colector al istoriei. Acolo unde merg toate formele culturale moarte care au uitat să se regenereze.
În acest peisaj, nu mai locuim lumea ca și compus cultural universal. Doar o traversăm, ca într-un mall infinit. Spațiile nu mai spun povești. Timpul nu mai curge, ci se fragmentează în notificări de spectacol sau de început al zilei de muncă. Oamenii nu mai comunică, ci se transmit codat, în partea interesantă. Viața nu mai este trăită, ci vizibilă spectacular.
Suntem martorii unei falimentări spirituale care cere nu doar un nou model de afacere culturală, ci o reconstrucție radicală a sensului. Trebuie să inventăm alte reguli de joc, alte forme de comunitate, alte limbaje ale sufletului. Avem nevoie de un nou capital simbolic, nu unul aproximabil financiar, format din memorie, frumusețe, vulnerabilitate, adevăr.
Până atunci, suntem administratorii provizorii ai unui dezastru greu de gestionat. Poate ultimii care mai știu să citească semnele. Sau primii care încep o restructurare ontologică, înainte ca totul să fie lichidat fără mult rest. Suntem ultimii administratori ai unei insolvențe culturale, iar spectacolul e lichidatorul. El retransformă orice formă de viață în simulacru, orice sens în consum, orice dialog în imagine. Rămâne să păstrăm activul valoros, sensul, cultura, comunitata.
Puterea fiscală
Principiul lui Arhimede afirmă că orice obiect, cufundat total sau parțial într-un fluid, este susținut de o forță egală cu greutatea fluidului deplasat de obiect. Principiul lui Arhimede permite să fie calculată flotabilitatea oricărui obiect plutitor scufundat parțial sau complet într-un fluid. Forța în jos asupra obiectului este pur și simplu greutatea acestuia. Forța ascendentă, sau plutitoare, asupra obiectului este cea afirmată de principiul lui Arhimede, mai sus. Astfel, forța netă asupra obiectului este diferența dintre mărimile forței de plutire și greutatea acestuia. Dacă această forță netă este pozitivă, obiectul se ridică; dacă este negativ, obiectul se scufundă; iar dacă este zero, obiectul este neutru plutitor – adică rămâne pe loc fără să se ridice sau să se scufunde. Cu cuvinte simple, principiul lui Arhimede afirmă că, atunci când un corp este scufundat parțial sau complet într-un fluid, acesta suferă o pierdere aparentă în greutate care este egală cu greutatea fluidului deplasat de partea (părțile) imersată a corpului(lor).
Ne imaginăm că avem o sumă a preceptelor sociale, care ne fac să fie ce suntem acum și ele constituie fluidul. Obiectele cufundate în el reprezintă facticitatea, evenimentele cotidianului, contingența. Cât timp obiectele cufundate rămân la suprafață, fiind flotabile, avem un soi de echilibru în care gestionăm situația, o putem mânui sau înțelege, după cum o cere situația. Dacă obiectul merge puternic în jos sau chiar dispersează întregul lichid în scufundarea sa, echilibrul este afectat sau chiar dispare, făcând viața de nelocuit. Dacă avem un obiect imens scufundat, el va rămâne în permanență în noastră și toate se vor regula ținând cont de acesta.
Obiectele cufundate, sunt cele care ne sunt aduse în fața minții de atenția pe care acordăm părților din natural. Atenția aceasta, ca atitudine față de natural, poate fi formată prin educație. O educație deficitară permite stabilirea monstruosului, a celui de neînlăturat și care distruge totul în stabilirea întâietății sale contestate ab initio, față toate celelalte obiecte mentale. Monstrul reprezintă nefolositorul de neânlăturat și poate fi prin dimensiuni de necuprins și format de lucruri nefolositoare, putreziciunea plină de putoare, descompunerea părților organismului, degradarea viului.
Atenția, așa cum ne este ea dată de civilizația prezentă, descompuneri a ce fusese cândva dar niciodată nu ceea ce ar fi trebui să fie, are acum punctele de reper cizelate, pur fiscale. Valoarea fiscală este invers proporțională cu valoarea socială. Unde se discută numai de valori financiare, nu se mai discută de valori intelectuale. Este timpul să ne luăm înapoi valoarea, chiar dacă valoarea a fost mult timp respinsă ca fiind un concept compromis, îmbibat de rigori normative și pătat de complicitatea cu puterea capitalistă. Această viziune nu a făcut decât să abandoneze valoarea la furnizorii de normativitate și apologeții opresiunii economice, dar valoarea este prea valoroasă pentru a fi lăsată în aceste mâini, așa cum spunea Brian Massumi în 99 Theses on the Revaluation of Value A Postcapitalist Manifesto 2018.
Suntem într-un război total, declarat împotriva naturii, în încercarea de a o monetariza îi integralitate a o așeza în diverse forme care se pretează la consum. Sculptăm natura având drept model însemnele de pe bancnote. În căutarea binelui, prin ceea ce numim mijloace tehnice, ne tăiem singuri craca de sub picioare și se poate să cădem tare de sus. Un preț mai bun presupune o reclamă și un ambalaj pe măsură, ceea ce înseamnă trei lovituri date în spatele naturii pentru un singur lucru și care nici măcar nu suntem siguri că ne trebuiește. Căutăm tehnici inovative săpând fiecare centimetru din pământ și spațiu, în loc să ne inspirăm de cele mai bune și ecologice tehnici, din lumea vie, din ceea ce trăiește alături de celălalt, nu împotriva celuilalt.
Da o putem modifica lumea după bunul plac și o putem modifica în totalitate chiar, dar nu după criterii financiare. Modificarea ar trebui să fie făcută conform unui model cultural, nu pe criteriile plăcerii carnale. După cum argumentează și Mario Vargas Llosa în eseul său ‘Civilizația spectacolului’, ”cultura modernă a fost devorată de industria divertismentului.”.