”Ionel”, așa îi place să i se spună și nimic mai mult. Nu dorește să fie luat cu ”domnu”, ”stimabile” sau alte cele de genul ăsta, chestiuni care crede că ar indica un fals și formal respect și nimic mai mult de atât. A lucrat în prima parte a vieții ca zootehnist și consideră că are o bună pregătire pentru aceasta. Se încăpățânează să lucreze în continuare în același domeniu, spunându-și că va face asta chiar și pe patul de moarte, atunci când își va strânge cu grijă pentru ultima oară pisica la piept. Acum este la vârsta la care pensionarea bate la ușă. De 2 ani și-a pierdut locul de muncă, dar evident că nu din culpa lui, ci dintr-a patronilor care au dorit mult mai mult decât puteau avea. Acești patroni s-au reprofilat urgent, el însă nu, fiindcă își iubea prea mult meseria și nici nu era la o vârstă la care să poată schimba pista de alergare prin viață.
Își amintea că mama sa l-a părăsit la 2 ani și jumătate după naștere, avuse cancer. Mama pentru el era o noțiune vagă, la fel ca și toate femeile de altfel. Tatăl i-a murit împușcat din greșeală, în cea ce s-a numit revoluția din decembrie, măcar că nu a existat nicăieri anticipat vreun elan revoluționar în populație. A reușit să termine ultimul an de facultate cu ajutorul unei burse venite tocmai la timp. Acum e foarte slab, nu are loc de muncă și mai ajută, din când în când, cu tratamentul vreunui animal de casă prin sat. Nu primește decât foarte puțini bani pentru aceasta. Sătenii sunt bătrâni, iar copiii lor au plecat de mult în marile orașe și rar se mai întorc pe la casa părintească. Pensiile sunt mici, căci au muncit mai mult pe vremea comunismului, când proprietatea a fost luată de la cei ce aveau, a devenit a tuturor și responsabilitatea a nici unuia.
Idioții utili care au împrăștiat idioțeniile ideologice, aveau cu prisosință tot ceea ce le trebuie fără să muncească ceva anume. Acum, vechile metehne nu au trecut, ci numai s-au ameliorat, marea masă a nomenclaturiștilor și informatorilor s-a prezervat, schimbându-și degrabă numele. Aceeași oameni și odraslele sunt la cârma țării, dar probabil asta le e trista soartă. La urma urmei, nu poate fi pentru toți bine și trebuie să fie rău pentru cei mai mulți pentru a le fi unora bine. Acum majoritatea trasează sarcini fără rost, dar asta poate fi datorată pe undeva și avansului tehnologic de netăgăduit.
După terminarea facultății de zootehnie, un absolvent, cum a fost și el, a dobândit abilități practice de hrănire și îngrijire a animalelor, de reproducție și ameliorare genetică, de prevenire a bolilor, de utilizare a tehnologiilor moderne și de management eficient al fermei. Cu cei câțiva bani strânși de pe vremea când lucra la marea fermă ce dăduse faliment, Ionel se gândea că se va apuca odată de zootehnie pe cont propriu, dar cu un scop propriu, bine conturat.
Își închipuia că nu dorea să aibe orice fermă zootehnică, ci una în care să fie crescuți în același loc anumite exemplare din diferite rase. Nu multe, ci câte șapte familii reprezentative din fiecare rasă, iar animalele trebuiau drestate. Trebuiau dresate atât cât să dobândească un anumit gen de comportament, pentru o perioadă de nimeni știută, dar cumva anticipată de Ionel. Curtea în are urmau să fie crescute animalele, trebuia să fie împrejmuită cu un gard solid de bârne de lemn de salcâm, care este una dintre cele mai durabile specii locale, rezistent la putrezire, insecte și la intemperii. În mijlocul curții trebuia să fie o singură mare hală, unde va sta atât el cât și animalele sale, unde se vor adăposti și unde vor mânca.
Ionel nu urmărea, la fel ca și în zootehnia clasică, să amelioreze o rasă, adică să o îmbunătățească genetic și productiv, prin selecție și reproducere dirijată, pentru a obține generații viitoare cu performanțe superioare. El dorea de fapt un soi de regres genetic, adică o scădere a valorii genetice a unei populații, dar nu exact așa. Vroia să obțină un animal cât mai apropiat de cel făcut de creatorul său, dorea originalul, deși mulți care au auzit de la el ideea asta, l-au luat în derâdere.
A mai considerat omul nostru că orice animal trebuie să poată fi dresate și apoi utilizate în gospodărie. Dresajul presupunea să îți aproprii un lucru sălbatic, ceva lipsit de orice utilitate. Fără acest dresaj, animalul nu își are rostul de a exista, el al trebui îndepărtat dintre oameni. Celelalte animale, cele care nu au fost dresate, erau pentru el mai puțin evoluate și nu meritau incluse în mare său proiect. Mai considera necesar că ar trebui să aibe toate animalele importante. Își propunea să adune astfel animalele de producție, crescute pentru carne, lapte, ouă, lână, piei, precum vaca, oaia, capra, porcul sau găina. Trebuia să aibe animalele de muncă, utilizate la tracțiune și transport, în fermă fiind șapte familii de cai, șapte de boi, șapte de măgari și deși sunt mai greu de întreținut, șapte de bivoli. Pe lângă acestea Ionel se gândea să strângă și animale de companie, pentru agrement și afectivitate, tot câte șapte, cum ar fi câinii și pisicile. Mai mult decât atât dorea să dețină la fermă și animale ornamentale, câteva specii de păsări și pești exotici, animale crescute mai ales pentru aspectul lor estetic, ba chiar și porcușori de Guineea și papagali. La fermă trebuia să mai găsești pești și alte specii acvatice într-un mic iaz în capătul curții, dar și specii cum sunt iepurii, sau alte animale exotice domesticite. Ce mai, la mica fermă de pe ultima stradă din sat, ar trebui să găsești mai de toate speciile de animale apropriate omului.
Cel mai important în alegerea animalelor este aceea că, Ionel de la bun început a fost hotărât să nu facă nici un fel de discriminări legate de estetica lor sau calitățile productive, totul trebuia să fie undeva la o medie. El nu va folosit nici un fel de criterii de exemplaritate, pentru a judeca dacă animalul respectă standardul rasei sale. La cocoși sau găini de rasă, nu va lua în considerare conformația corpului, adică greutatea, proporțiile, postura. De asemenea nu va lua în considerare penajul cu referire la culori, strălucire, uniformitate, lipsa defectelor, pieptenele și bărbițele, aripile și coada. La porci nu va ține cont de tipicitatea rasei ca dimensiuni, conformație corporală, musculatura și proporțiile, părul și pielea, mersul și ținuta sau starea de sănătate și hrănirea adică nici prea slab, nici supraponderal. Așa va face cu toate speciile de animale care vor ajunge în curtea sa. Nu va folosi nici un standard oficial al rasei, publicat de asociațiile de crescători și nu va puncta astfel de criterii pentru a stabili care este animalul care se apropie cel mai mult de standard.
La alegerea animalelor pe care să le cumpere pentru ograda sa, câte 7 perechi ca și în Biblie conform unei interpretări legate de știința teologiei, partea femeiască și parte bărbătească, el va ține cont de comportamentul afișat de animal la momentul vizitei sale la crescătorie. Adică va ține cont de vigoarea sau activitatea prezentată, dar nu neapărat de agresivitatea necontrolată. El va alege de fiecare dată animalele care aveau pe moment puterea de a ieși în evidență, din varii motive, exact așa cum l-a sfătuit când era mic bunicul său.
Odată ce a ales animalele, le va aduce degrabă în ograda sa și va face asta deoarece dorea să devină un altfel de crescător de animale. Dorea să devină un crescător universal, adică al tuturor claselor, ordinelor, familiilor, genurilor și speciilor de animale domestice, de animale utile. Mai mult chiar, dorea ipotetic să aibă în ogradă și animale posibil de domesticit, căci el credea inclusiv că, până și în zilele noastre, mai sunt animale sălbatice ce pot fi domesticite. Acesta din urmă nu a reușit-o niciodată, dar o avea mereu în proiect.
Ionel se gândea că va face asta deoarece vroia să recreeze specimenele standard, cât mai apropiate dacă nu identice ca primele care au fost vreodată create, sau au apărut prin puterea lor pe acest pământ. Vroia ca animalele să se obișnuiască unele cu altele să-și înțeleagă reciproc propria natură prin aceea că erau de mici crescute într-un spațiu controlat de el, alături de orice alte animale domestice asemeni lor. Vroia în cele din urmă, deși nici chiar el nu era sigur că va putea vreodată, să creeze animalul inițial, unul bun la toate cele dorite și încă nedorite.
Ograda sa avea să fie o adevărată operă, un nou gen de operă, una încă neclasificată nicăieri, o nouă Arcă a lui Noe. Un mic univers, care să facă posibilă viețuirea în bune condiții și conservarea în timpul marii călători spre noi planete, sisteme solare sau de ce nu, noi galaxii. Nu o va numi arcă, ci simplu Curte. Va folosi însă sensul figurat al termenului ”curte”, cu sensul de spațiu simbolic al relației cu un tot altcineva, al relației sale și animalelor sale cu orice altceva și oricine altcineva. Loc în care decizia ultimă îi aparține și orice dorință a sa se va materializa, căci animalele domesticite la urmă de el în vor asculta de fiecare dată și necondiționat. Alături de ele va supraviețui oricât și ele îi vor asigura atât hrana cât și un bun nivel de entertainment. Numai alături de animalele sale va putea face ceea ce el numea ”Mare Salt Înainte”.
Aleșii lui Ionel vor animalele domestice cu diverse nevoi și calități, ori diferite grade de rezistență la factorii externi de mediu. Animalele au roluri diverse și în mod cert fiecare specie dezvoltă abilități specifice de rezistență la condițiile externe. Vaca furnizează lapte, carne și piele și se adaptează ușor la temperaturi variate și pășuni diferite, în timp ce oaia este valoroasă pentru lâna, carnea și laptele ei și rezistă foarte bine la frig și teren montan sau semi arid. Fiecare animal combină utilitatea practică cu abilitatea de a face față mediului, deci, în caz că diverse condiții vor face ca anumite animale să nu supraviețuiască în timpul Marelui Salt Înainte, ar trebui să rămână altele în curtea sa. Acestea altele, ar urma să compenseze oarecum pierderile și să permită continuarea călătoriei.
Ionel era stăpânul tuturor necuvântătoarelor din ograda sa și le va da hrană un singur tip de mâncare, o rețetă ce îi aparține. El s-a întrebat multă vreme dacă se poate găsi o „mâncare universală”, una pe care să o mănânce atât omul, cât și orice alt animal. La început orice căuta și pe oricine întreba, primea un răspuns negativ. Toți la unison pretindeau că nu nu există o „mâncare universală” pentru toate animalele domestice și mai ales pentru acestea și pentru om. Se susținea cum că, animalele au sisteme digestive diferite. Sunt rumegătoare ca vaca, oaia, monogastrice, gen porcul sau omul, carnivore ca și câinele sau pisica. Animalele ar avea nevoi nutriționale specifice. Pisica are nevoie de taurină adică de un anumit aminoacid, vaca de multă celuloză găsită în fân, găina de proteine și calciu pentru ouă etc. Unele alimente sunt sigure pentru unele animale și sunt toxice pentru altele. Singura excepție parțială sunt însă cerealele simple cum ar fi grâul, porumbul, orzul sau ovăzul.
În plus animalele se hrănesc la intervale de timp diferite. Ierbivorele mari se hrănesc de 2–3 ori pe zi sau au acces permanent la hrană voluminoasă, porcul de 2–3 ori/zi, găinile de 2 ori/zi, plus acces la ciugulit, câinele are în general 1–2 mese/zi iar pisica de obicei 2–3 mese/zi. Deci și orele de servire a mesei sunt diferite și aici Ionel va avea o dificultate în a obișnui animalele să mănânce aproximativ în aceeași perioadă a zilei, pentru a nu fi nevoit să se ocupe întreaga zi de hrana animalelor, ca acestea să nu consume hrana celorlalte.
În practică, fiecare specie domestică are digestie diferită și cerințe nutriționale proprii. Dar teoretic, există câteva alimente de bază pe care majoritatea le pot consuma fără probleme cum ar fi cerealele legumele ușor digerabile, iarba sau fânul. Acestea sunt printre cele mai „neutre” și tolerabile alimente.
Pentru a fi potrivită unui număr cât mai mare de animale, aceste alimente ar trebui fierte în apă fără sare sau condimente ori ulei, ceapă sau usturoi, căci fierberea înmoaie fibrele, distruge bacteriile și face hrana mai ușor de digerat. Apoi această hrană trebuie tocată mai ales pentru păsări sau animale mici și servită simplu. Tot căutând astfel, Ionel a găsit o rețetă „universală” , un amestec care ar putea fi consumat de majoritatea animalelor de casă. A găsit că o mâncare compusă din orez fiert, alături de morcov și dovleac pasat, ar fi acceptată de câini și pisici, ar fi comestibilă pentru porci, găini, iepuri și la final ar putea fi mâncată și de vaci, oi, capre. Acestea sunt ingredientele pe care va trebui să le dețină din belșug în curtea sa.
După ce va aduna animalele în curtea sa și cum deja avea pregătită rețeta unică de mâncare, a mai făcut un lucru greu de înțeles pentru alți oameni. Le-a căutat nume la fiecare, dar nu orice nume. ci un nume pe care el în considera ”funcțional”. În funcție de acest nume era dresat specific fiecare animal. Ionel știa că, teoretic, în condiții perfecte și nerealiste, după 5 ani ai putea ajunge de exemplu la zeci de mii de găini pornind de la numai 6 găini și un cocoș. Cum vor fi multe animale, căci se vor înmulți la fel ca găinile fiecare, el consideră că totuși vor fi suficiente cuvintele dicționarului pentru a le numi pe fiecare. Unele din animale, cel mai speciale din specia sa, vor avea de îndeplinit și anumite funcții în Curtea sa. Astfel, animalul care ieșea cel mai tare în evidență dintre cele asemenea lui, au un nume propriu. Celelalte formau ajutoarele sale și vor fi apelate ca atare.
Ionel în tinerețe a fost convins că trebuie să devină politician și a vrut asta imediat după revoluția din decembrie. Trebuia să fie un politician care înțelegea și dezvolta instituțiile sociale, toate cele câte sunt. Un politician care scria regulamentele de funcționare ale instituțiilor și apoi le lăsa să funcționeze liber în societate. Această societate în care ar fi stabilite noile instituții, va fi cu siguranță o societate a progresului și a bunăstării pentru toți locuitorii. Considera că numai o societate cu instituții solide ar face ca fiecare din membrii săi să progreseze până exact în punctul maxim, ce îi va fi permis de natura sa. Nimic nu poate trece de acest punct și nici nu va fi nevoit să o facă. Nu a avut nici cea mai mică șansă să-și ducă la bun sfârșit acest plan din tinerețe.
A înțeles totuși repede că, politica e un altceva, nicidecum ceea ce se spune că e. A rămas însă nostalgic și a decis să-și creeze o fermă funcțională, una în care să existe principalele instituții democrate, că doar democrația asta, apare acum ca fiind capătul istoriei. Pentru a atinge scopul stabilit, pentru început a hotărât să-și boteze animalele, mă rog pe cele mai importante dintre ele, după numele principalelor instituții ale unei democrații capitaliste moderne. După acest botez inițiatic, le va dresa pe cele alese să execute oarecum sarcinile instituționale ce le sunt sugerate de nume. Calul va fi autoritar și ferm cu spirit de mediator, porcul va fi măreț și cu abilități de comunicare ori negociere ș.a.m.d.
Cum nu este posibil nici pentru om și nici pentru animal să fie permanent într-o activitate lucrativă, va numi reprezentanți de seamă pentru principalelor activități recreative umane. Dorea să aibă astfel o fermă funcțională în adevăratul sens al cuvântului. O fermă în care fiecare ar trebui să-și cunoască rolul său și să acționeze în consecință. Animalul numit ”președinte” ar trebui să fie respectat de popor, cei numiți în ”parlament” sau ”guvern” de asemenea. Prin urmare, animalele care au cele mai potrivite însușiri, vor ”ocupa”corespunzător, întreg nomenclatorul de funcții. Animalele decorative, îi vor ține loc de teatru, film și televiziune. Îl vor sprijini la sport, prin aceea că le va alerga prin Curte, le va ridica sau le va zvârli în aer, încercând apoi să le prindă în cădere, în ciuda faptul că acestea în cădere intră într-o mișcare greu controlabilă. Animalele îi vor oferi tot ceea ce are nevoie. Era convins că instituțiile sunt mai bune decât oamenii și vor supraviețui veșnic.
Căutând să dea astfel nume și să dreseze corespunzător animalele, la început a găsit ceva extrem de rar, un porc cu două capete și evident că i-a pus numele de ”parlament”. Porcul hrănește cu carnea sa întreaga comunitate, dar e greu de urnit și scoate sunete extrem de ciudate. Parlamentul produce și el acea „hrană” intelectuală. O face încet prin stabilirea de reguli, dar acest tip de hrană este indispensabilă. Parlamentul însă, se și repede primul la mâncare și îi aruncă pe toți ceilalți din hrănitoare.
Calul cel mare nu poate fi decât ”președintele” iar catârii și măgarii vor constitui ”guvernul”. Primul impresionează, iar ceilalți execută sarcini, trag la căruță și lucrează pentru binele celor din Curte. Guvernul este cel care transformă deciziile parlamentului în acțiune, iar rapiditatea și forța lui depind de îngrijire sa și de dresaj. Calul cu păr alb, ochii ieșiți din orbite și puțin gârbovit, a primit deci numele de ”Președinte”, iar catârul masiv, de ”Prim-Ministru”. Mai departe e clar că un Câine este legate de puterea judecătorească și de ordinea în societatea animalelor în general. Este loial, apără ordinea, veghează la respectarea regulilor. Uneori latră, alteori mușcă, dar rolul lui e să păzească dreptatea și proprietatea, fiind un simbol al fidelității față de lege. Marele cocoș a primit numele de ”curtea constituțională”. El anunță când începe ziua, veghează la începutul și la corectitudinea lucrurilor. Nu produce direct hrană, dar dă semnalul că ordinea trebuie respectată. Cocoșul e „trezitorul” abaterilor de la regulile fundamentale.
Și oile, evident oile nu pot fi decât electorii, plini de reprezentativitate prin aceea că ocupă un mare spațiu datorită mulțimii lor, dar în final o turmă care trebuie bine organizată. Alegătorii sunt deci cel mai bine reflectați de oi. Ei trebuie contabilizați, tunși până la piele de blana cea scumpă, numărați și păstrați în ordine. Turma trebuie să primească mereu diferite semnale acustice, să vadă gesturile conducătorului și aibe suficiente animale de pază. Oile trebuie păstrate în turmă și hrănite corespunzător.
Presa liberă a considerat va fi cel este cel mai bine reprezentată de pisici. Ele sunt independente, uneori greu de controlat, dar indispensabile pentru sănătatea psihică a curții. Pisica veghează și simte pericolul, poate fi blândă, dar poate și zgâria. Ea are rol de supraveghetor neoficial, cu mișcări proprii ce sugerează aparenta independența, atât că nu își poate desface singură conservele cu care e hrănită. Pentru Ionel democrația era prin urmare un fel de gospodărie mare, unde fiecare animal are rostul lui și le va dresa pe fiecare să își cunoască astfel rostul.
Boul face teatru, este impunător și impune respect. Are o prezență puternică pe scenă, necesită curaj și o „voce” puternică, iar performanța este „vie” și imediată. Filmul este păunul, căci prin natura sa vizuală și spectaculoasă își etalează veșnic măreața coadă. Această pasăre parcă folosește culori, efecte speciale și imagini grandioase pentru a impresiona publicul. Este ca o formă de artă elaborată și uneori extravagantă. Televiziunea este Cameleonul. Televiziunea se adaptează constant, la fel ca un cameleon. Poate fi o emisiune de știri serioasă, un serial dramatic, un documentar despre natură sau un show de comedie. Televiziunea își schimbă „culorile” și se adaptează la orice gen și la publicuri diverse.
La sport, Fotbalul va fi evident Lupul. Fotbalul este un sport de echipă care se bazează pe instinct, strategie și cooperare. La fel ca o haită de lupi care lucrează împreună pentru a atinge un scop, jucătorii de fotbal se coordonează pe teren, atacă și se apără în grup. Lebăda joacă tenis. Tenisul este un sport individual care cere viteză, agilitate și precizie. Lebăda se mișcă calculat și rapid, ia decizii fulgerătoare pentru a prinde prada sa, la fel cum un jucător de tenis trebuie să se adapteze instantaneu la traiectoria mingii și să reacționeze rapid.
Înotul va fi crapul din iaz. Crapul , ca orice pește este simbolul grației și al vitezei în apă. La fel, înotătorii de performanță se deplasează prin apă cu o fluiditate și o tehnică remarcabile, făcând ca o mișcare dificilă să pară lipsită de efort. Boxul poate fi făcut de Mistreț. Boxul necesită forță, rezistență și capacitatea de a face față unui atac direct. Mistrețul, un animal sălbatic pe care Ionel a reușit să-l procure de mic de la un prieten din copilărie care era vânător. Mistrețul, este cunoscut pentru agresivitatea sa în luptă, pentru forța sa brută și pentru faptul că nu se dă înapoi în fața unui adversar.
Ionel avea însă și un mare secret, unul pe care nu l-a spus nimănui și pe care credea că nu-l cunoaște nimeni altcineva. Trebuia să progreseze, trebuie să facă asta împreună cu cele apropriate lui și nu cu bunurile sale, cu proprietățile sale, lucruri reci față de care nu putea stabili o comunicare. Trebuia să progreseze alături de animalele sale. Marele Salt Înainte, așa cum îl numea el, marea călătorie a tuturor ființelor, va fi făcută sub conducerea lui, a unicului reprezentant al ordinului primatelor, al familiei hominidelor, al genului Homo și al speciei Homo sapiens.
Aici însă era ceva ce încă nu înțelegea și asta e una din principalele lui preocupări, alături de hrănirea animalelor. Nu cunoștea traseul pe care ar trebui să meargă împreună cu animalele sale, sau dacă ar trebui să urmeze un traseu și nu ar trebui mai degrabă să stea pe loc. Dacă drumul ar fi lung nu era clar cum va supraviețui el și animalele lui marii călătorii, care ar putea dura milioane de ani-lumină și în care temperaturile ar fi de aproape de zero absolut (–273,15 °C). DAcă ar trebui să se deplaseze prin spațiu, tehnic în timpul călătoriei, pentru un om pierderea conștiinței ar avea loc în aprox. 10–15 secunde din cauza lipsei oxigenului. Supravieţuire fără leziuni ireversibile ar fi în cel mai bun caz 1-2 minute dacă se readuce presiunea rapid, iar moartea aproape sigură intervie dacă expunerea continuă mai mult de 2–3 minute și asta este valabil pentru om și pentru animalele lui domestice.
Dacă ar fi să caute drumul chiar și până la cea mai apropiată stea de noi, după Soare, până la Proxima Centauri, parte din sistemul Alpha Centauri, distanța este de aproximativ 4,24 ani-lumină. Un om ar merge pe jos în medie cu 5 km/h, iar animalele lui ar trebui să meargă odată cu el, cu aceeași viteză. Ar avea nevoie de aproximativ 915 milioane de ani ca să ajungă pe jos până la destinația Proxima Centauri și mult mai mult până la cea mai depărtată stea.
Cel mai îndepărtat obiect individual detectat recent este numit Earendel, descoperit cu Hubble în 2022. Lumina lui a călătorit ~12,9 miliarde de ani până la noi; din cauza expansiunii universului poziția „actuală” a obiectului corespondent are o distanță comoving de aproximativ 28 miliarde de ani-lumină. Aici o aproximare în ani, sau chiar milioane de ani ar fi prea dificilă și ar implica prea multe cifre, să spunem că la un mers normal continuu, ar fi necesare între ~9.3·10¹⁶ și ~2.4·10¹⁷ de generații umane, în funcție de definiția distanței și de lungimea generației. Nu, nimic nu poate fi mai departe, dar nici mai aproape căci stele intră în noi, fiecare stea observată își face un mic loc acolo, în mintea noastră. Ionel a încercat și a lăsat repede deoparte aceste calcule reci, matematice.
Apoi raportat la aceste mari distanțe, Ionel s-a gândit ce înseamnă apariția acestei minuni a vieții, a ceea ce i-a adus bucuria să aibe alături aceste animale standard, toate cele necesare din curtea sa. Așadar s-a întrebat, dacă luăm în calcul evoluția lui Darwin și mergem pe ideea supraviețuirii individului mai adaptat, de câți ani ar fi nevoie pentru a apărea întregul genom al celei mai puțin evoluate forme primitive de viață, a celei numite LUCA sau Last Universal Common Ancestor, cel mai recent strămoș comun al tuturor organismelor vii actuale. Procesul evolutiv presupune teoretic o selecție naturală, mutații, transfer genetic și duplicări de gene. Experimente cu bacterii sintetice arată că un genom minim are ~500–1000 de gene esențiale. În primele miliarde de ani ale Pământului, aprox. 4–3,8 Mld ani,, primele forme de viață au evoluat de la molecule autoreplicante, RNA/Life protocells, la celule capabile să se reproducă eficient. Formarea unui genom funcțional capabil să dea LUCA ar fi avut nevoie de aproximativ ~0,5–1 miliard de ani de evoluție chimică și biologică. Teoretic, fiecare organism supraviețuitor a acumulat variații în gene pe parcursul miliardelor de ani.
Acum dacă un genom minim (LUCA) de ~500–1000 gene ar avea nevoie de 0,5–1 miliard de ani de evoluție pentru a se forma, ar trebui să refacem calculul pentru un genom uman care cuprinde între ~20 000–25 000 gene. Găsim că, un interval estimativ pentru genomul uman ar fi de ~20–25 miliarde ani. Pământul e mai ”tânăr”, aprox. 4,54 miliarde de ani, iar vârsta Universului este de ≈ 13,8 miliarde ani, deci nu ar fi fost timp suficient pentru a ajunge natural la genomul uman pornind de la zero. Nu ar fi fost timp nici dacă omul ar fi apărut pe Pământ, nici dacă ar fi apărut în alt loc printre stele. Ionel a încercat din nou, dar a lăsat repede deoparte și aceste calcule reci, matematice. Omul trebui să aibă mai mult de atât, decât distanțe și formele lor în timp, ar trebui să aibe chiar într-însul toate distanțele și toate formele în timpul formării și transformării lor.
Ionel nu era încă sigur unde va duce călătoria sa, deși de mic copil se gândise la posibilul traseu. Nu știa dacă nu cumva drumul trebui făcut chiar aici pe pământ, deci pe aici cam toate sunt cunoscute și nu ar mai fi secrete de scos la suprafață. Este cert că el vrea o nouă lume, una manipulabilă, una mai bună și apropiată de lumea originală, căci una prea depărtată de aceasta nu vede ce rost ar avea. Cu animalele lui putea trăi mult și în condițiile cele mai grele. Trebuie numai să aibe răbdare, să stea, căci avea toate cele necesare traiului, iar animalele îi ofereau și un plăcut mod de a-și petrece timpul liber.
Izolat de restul oamenilor, își imagina că odată cu pământul, el și animalele lui chiar călătoreau fără să facă vreun efort. Asta deoarece Pământul se învârte rapid pe axă, zboară rapid în jurul Soarelui, Soarele călătorește cu viteze uriașe în galaxie, iar galaxia însăși se deplasează prin univers cu viteze și mai mari de aproximativă de 2,1 milioane km/h. Deci toate merg repede spre punctul numit de astronomi „Marea Atracție”. Apoi, odată ce nu ai motive să nu poți medita, poți face o călătorie spirituală în tine și acolo distanțele ar putea fi la fel de mari. O călătorie care cu adevărat te poate duce acolo unde dorești să ajungi. Apoi dacă ai ști ce este această ”Mare Atracție” spre care aleargă tot universul, se cheamă că deja ai ajuns acolo. Nu contează vreo distanță sau vreo aranjare a lucrurilor din exterior. Rearanjarea interiorului alături de tot ceea ce ai nevoie.
*
Dar, animalele lui Ionel trebuiau adunate cu un anumit scop și el trebuiau să suporte pregătirile pentru marea confruntare. Pentru aceasta le va antrena în primul rând fizic. Le va lega cu funii, sau chiar cu sârmă, de pari bine înfipți în pământ, sau de stâlpii care delimitau Curtea de restul lumii. Apoi le va pune mâncarea, la o distanță egală cu lungimea corpului fiecărui animal, mai departe de punctul maxim în care îi permitea funia să se deplaseze. În acest fel animalul nu ajungea niciodată la mâncarea lui. Dacă animalul, după o vreme, nu mai avea chef să tot încerce să ajungă la mâncare, Ionel îl va atenționa cu o bâtă. Nu îl va lovi puternic, ci numai îl va face mai atent, îl va face să-și reia încercările de a ajunge la mâncare.
Ionel va ține așa legate animalele, la început câte o zi și apoi va crește treptat durata pe intervale de câte 2 ore. Va face aceasta pentru a le întări musculatura, dar mai ales pentru a le întări voința de a îndura privațiunile pe care anticipa că le va sta în cale în timpul Marelui salt Înainte. Nici nu putea găsi o altă metodă de ”antrenament”, cum ar fi alergatul de exemplu, căci spațiul redus al curții nu ar permite animalelor acest tip de mișcare.
Animalele trebuiau să devină tot mai bune, atât fizic cât și mental. Acest mental era creat de Ionel după buna lui pricepere din tinerețe și formația sa de zootehnist. Ionel le va vorbi la ureche, cum că ce trebuie să facă pentru a-și îndeplini exact funcția ce le era destinată. Porcul trebuia să facă regula în toată Curtea, calul trebuia să îl secondeze și să-i ofere prestanță, catârii și măgarii îi vor urmau în periplul lor, câini îi vor ține deoparte pe toți, iar Cocoșul va porni și opri toată Curtea. Toate celelalte animale, vor avea și ele un regulament specific.
*
”Antrenamentul” fizic și mental, la care animalele din Curtea lui Ionel erau supuse a avut însă consecințe nefaste, vecinii fiind mereu revoltați. Acești vecini și Ionel știe care dintre ei a fost mai vehement, au alertat autoritățile și în special poliția. Cu timpul, au fost tot mai multe vizite și presiuni din partea responsabililor. Multe animale, chiar au pierit în chinuri pe perioada ”antrenamentului”, dar ăsta era un preț ce trebuia plătit pentru Marele Salt Înainte, spre Marea Atracție, spre locul unde vor ajunge toate în cele din urmă. După primul control al poliției însoțit de medici și măsura imposibil de luat stabilită de aceștia, de a avea adăposturi și hrană corespunzătoare pentru toate animalele, Ionel a decis să se mute împreună cu toate animalele sale. A decis să se mute cât mai departe de ceilalți oameni pentru a scăpa de repercursiuni și a-și putea continua proiectul său de a construi adevărata Curte a Aleșilor lui Ionel, o nouă arcă a lui Noe care va supraviețui sfârșitului iminent al lumii ăsteia.
A plătit singurul om din sat în care avea puțină încredere, sau mă rog nu avea mare lucru de împărțit cu el, să îngrijească și să dea de mâncare la animale în lipsa sa. Noul îngrijitor temporal al Curții, este cel care cerșea zilnic în fața primăriei și scuipa pe cine nu-i dădea nimic. Acesta cerșea bani pentru mâncare, dar îi folosea pe țigări, căci mânca ce rămânea de la cantina bisericii. Nu era suportat de nimeni altcineva în afară de Ionel. A vorbit deci cu unicul său cunoscut să stea în casa lui și să dea la animale acea mâncare specială după rețeta făcută de el. A pregătit tot ceea ce era necesar pentru o lună de zile. Atât aprecia el că are nevoie să găsească noul loc și să construiască noua curte cu hala în care să stea el și toate animalele și unde să se hrănească. După aceasta a plecat să caute noul loc în care va fi ograda sa ce se va pregăti pentru Marele Salt Înainte. Acesta trebuia să fie undeva cât mai departe de civilizația aflată în regres și care se îndrepta, în opinia sa, spre iminenta distrugere.
În cele din urmă a găsit locul ideal. Nu era nimeni proprietar și a întrebat de acesta la cea mai apropiată primărie, că ei trebuiau doar să știe asta. Nu a întrebat direct dacă terenul era liber, a întrebat de la cine poate cumpăra terenul. Considera că dacă făcea altfel și întreba despre situația terenului, sigur cineva din primărie ar fi pus ochii pe locul găsit de el și risca astfel să rămână fără de acesta. Cum nimeni nu a știut să-i răspundă la întrebarea de la cine putea cumpăra terenul găsit, s-a apucat de îndată de proiectat noua curte și adăpostul din aceasta.
A apelat la meșteri din zonă, care au fost ușor de găsit la birtul satului. Dimensiunile adăpostului, întocmai ca la Noe, trebuie să fie de aprox. 100 × 20 × 10 m. Adăpostul va avea trei etaje și mai multe compartimente, cu o fereastră sus și o singură ușă laterală. Adăpostul nu trebuie să fie un fel de navă de navigație propriu-zisă, ci mai degrabă o „cutie” construită să reziste la intemperii, nu să aibă o anumită direcție. A terminat la timp, căci nu era nimic complicat, având ajutoarele și uneltele necesare.
Întors la vechea sa curte, a mulțumit cunoscutului său pentru efortul lui de a avea grijă de animale pe perioada cât el a fost plecat, a luat toate animalele care au rămas în viață și le-a urcat într-un mare camion, tocmit anticipat. După camionul mare, era un alt camion, unul mai mic dar plin de alimente. Erau acolo alimentele necesare pentru rețeta sa de mâncare pe care o împărțea cu toate animalele, în cantitatea exactă necesară până la Marele Salt Înainte spre Marea Atracție. A ajuns și a lăsat toate animalele să se așeze la locurile pe care ele și le aleg. Era izolat pe colinele care să tot fi avut cam 600–700 m altitudine. O latură a curții, era pe o râpă adâncă și abruptă de vreo 70 m, cam cât două blocuri de câte 10 etaje.
Stătea astfel în noua sa Curte, însoțit de animalele sale, care acum s-au mai împuținat dar au rămas cele bine ”antrenate”, așa cum a plănuit el de la bun început. Nu a mai discutat cu nimeni de multă vreme, dar nu își mai măsura timpul și nu avea ceas, televizor sau radio. Nu știa nimic din ceea ce se întâmplă, doar vedea din când în când oameni de treceau la depărtare, sau noaptea mai ales, luminițe prin pădure. Nu știa ce sunt și nici nu-l interesa ce sunt.
Ionel își pregătea intens animalele pentru supraviețuire în vederea Marelui Salt Înainte spre Marea Atracție. Le lega pentru a face muschi în încercarea lor de a se elibera. În timpul acestui antrenament animalele scoteau cele mai puternice sunete pe care le puteau auzi urechile omului. Ionel le și șoptea înainte de antrenamentul fizic, cum că ce și pentru ce ar trebui să facă ceea ce fac. Animalele erau departe de a fi ajuns la punctul în care Ionel vroia să le aducă. Permanent câinii latrau, mârâiau și scheaunau, pisicile mieunau și șuierau, vacile mugeau, caii nechezau, porcii grohăiau și guițau, oile și caprele behăiau, găinile cotcodăceau iar cocoșii cântau, rațele măcăiau, găștile gâgâiau. Până și iepurii pufăiau cât puteau de tare fiind cam speriați și nu chiar nu pricepeau de ce sunt legați de un picior.
Larma asta infernală a fost des auzită de sătenii ce pășteau turmele, ba chiar și de copii în căutare de ciuperci prin pădure. Un singur copil a avut curajul să se aproprie mai mult, așa la vreo câțiva metrii și să-i facă cu mâna. Ionel a răspuns, făcând și el cu mâna, dar în străfundul ochilor lui nu se putea vedea decât capătul întunecat al tuturor lucrurilor. Toți au auzit de departe zgomote înfiorătoare, au aflat de unde proveneau, cine și de ce le produceau. De îndată vestea a ajuns iarăși la autorități și la poliție, care a ajust de îndată la noua Curte a lui Ionel, cea situată îl locul ideal. După ce problema a fost dezbătută de autoritățile prezente, a venit ordinul să eutanasieze de îndată toate animalele în termen de 24 de ore. Poliția a și lăsat la Curtea lui Ionel instrumentele necesare măcelului, o simplă cutiuță cu tablete albastre și verzi, din acelea care cică te îndeamnă la calm și echilibru. Autoritățile urmau să facă ziua următoare o nouă inspecție.
*
Ionel nu avea familie, familia sa era compusă din animalele sale, din care după descinderile poliției și ale inspectorilor primăriei, el apreciază că au mai rămas în total cam 50 de specimene și multe fără pereche. El nu mai avea acum timp să le numere pe toate. Adăpostul lui Ionel, întocmai ca Arca lui Noe, nu era o navă propriu-zisă ci un adăpost construit pentru supraviețuire, nu pentru călătorie. În ea se aflau Ionel însoțit de animalele sale, toți pregătiți pentru avansul vieții pe pământ.
Toată viața a dorit ceva, dar niciodată nu i-a fost clar ce. A dorit marea întâlnire cu zeul suprem. Nu a dorit asta pentru a sta în fața lui la același nivel, ca de la egal, la egal. S-a forțat să ajungă la un rezultat și de multe ori s-a pus singur în situații extreme. Când era copil, se urca pe pervazul ferestrei la etajul 5, acolo unde stătea cu tatăl său. Stătea în picioare fără să se sprijine de nimic și privea calm hăul din fața picioarelor sale. A intrat numai cât a observat privirile siderate ale trecătorilor.
Spre seară a eliberat toate animalele care au mai rămas și acestea au dispărut subit în zare.
A mai rămas numai el în toată Curtea. La fel ca Noe, Ionel se considera un om drept și fără pată între oamenii timpului său, iar lumea devenise coruptă și violentă și trebuia curățată. Ionel avea acum clară ideea că toate animalele împrăștiate acum în lume își vor face treaba, fiind antrenate pentru marea luptă de curățare a întregii lumi. Era convins că el este Alesul, pentru a supraviețui și a da o nouă șansă umanității. Pregătirile s-au încheiat, acum în sfârșit era gata pentru Marele Salt Înainte spre Marea Atracție. A mai rămas o singură direcție posibilă, mersul lucrurilor l-au lăsat și i-au indicat o singură direcție pentru Marele Salt. Așa a mers spre marginea râpei. Stătea în picioare, ca în copilărie pe pervazul ferestrei, în echilibru pe ultima piatră a râpei și acum privea prin ultimele raze de soare, micuța cărare ce abia se zărea în jos.
Nu a trebui să se arunce și nu s-a gândit nici un moment la aceasta. Totul a decurs normal și a fost purtat de brațele nevăzute ale marilor înțelepți. Marele Salt Înainte este în afara timpului, este eternitatea fiecărui moment. A înțeles că el, era întreaga Curte, era arca, era toate amintirile sale, toată lumea exista numai și numai în el. În același mod tebuie să fie pentru oricine altcineva, ba câte puțin așa trebuie să fi stat lucrurile și cu animalele sale. Lumea sa trebuia să primească într-însa un tot celălalt posibil și atât cât e necesar pentru a fi funcțională. Lumea sa nu are capăt pentru că ea conține totul, își conține chiar și propriile capete. Există un timp al său și un timp al altora, ca schimbare a formei lucrurilor văzute de el sau de altcineva. Mai trebuia să facă ca lumea asta a lui să continue și nu avea nevoie de nici o animal sau instituție pentru aceasta. Asta se va întâmpla deoarece nimic din el nu are legătură cu nimic din afara lui și nimic din el nu va avea sfârșit, căci orice este acolo se va raporta la un altceva din el, care va fi găsit tot acolo. Toți sunt dumnezei, nu Dumnezeu, dumnezei.
A simțit o scurtă perioadă de timp un curent puternic de aer, dar nu a mai închis niciodată ochii. O senzație de ușurare a avut atunci când au tras fermoarul sacului. Acum era în sfârșit separat complet de cealaltă lume. Căldura a făcut ca toate problemele să dispară, ca printr-o mare minune. A doua zi lucrătorii primăriei au strâns micul cort și au lăsat locul ca înainte să se întâmple toate cele câte au fost acolo.
*
La urmă se pare că totuși, Ionel s-a aflat în preajma marelui secret, secret pe care însă nu l-a cunoscut niciodată în întregime și, de altfel, acesta nici nu poate fi cunoscut de om. Toți suntem într-o arcă a lui Noe, toți suntem arca lui Noe purtând în noi toate cele câte sunt în Marele Salt Înainte spre Marea Atracție. Purtând modele ale celor ce se vor parte dintr-o nouă lume, o lume atât de îndepărtată încât care este chiar aici. Din locul ce pare cunoscut și neplăcut, spre un altul, unul nou în care vor fi de toate cu permanență. Apoi a mai înțeles că, dacă povestea lui va dăinui va dăinui și el odată cu aceasta și atunci, nu are nimic de făcut, decât să se întoarcă spre povestea sa. Știa că a intrat cu siguranță puțin în pământ. Nu mult, așa puțin ca sămânța într-o brazdă, la o adâncime de aproximativ 2–3 ori diametrul seminței. Atât cât, atunci când vor fi condiții favorabile, să poată ieși și să încolțească.
P.S.
- Pe vremea lui George Orwell, animalele de la fermă s-au revoltat împotriva stăpânului lor și și-au propus o societate egalitară. Porcii au preluat însă conducerea, și și-au arogat privilegii, ajungând să repete nedreptățile oamenilor, trădând idealul inițial al revoluției. Ferma animalelor lui Orwell, arată cum idealurile unei revoluții pot fi corupte, iar cei care ajung la putere riscă să devină asemenea tiranilor pe care i-au înlăturat. Puterea absolută corupe absolut și duce la nedreptate, iar libertatea și egalitatea se pot pierde atunci când cei care conduc uită de binele comun, ce-o mai fi și ăsta.
- Curtea Aleșilor lui Ionel este și ea plină de animale, de toate soiurile. Animalele astea sunt însă lucruri psihice, care au viața sau permanența lor. Lucruri omniprezente, care pot fi însă numite și dresate. Învățăm aici să nu ne orientăm după idealuri, oricare ar fi acestea și nu pentru că ar putea fi corupte, ci fiindcă orice ideal îndepărtează de la naturalul lucrurilor și reprezintă opinii particulare. Apoi puterea unuia asupra altuia, ar trebui să facă loc numaidecât educației și exemplului, iar mult trîmbițata egalitate, chestiune lipsită de conținut, să fie înlocuită cu respectul irepetabilității celuilalt, a fiecărei forme de viață în genere. Binele comun nu poate fi decât un bine individual alături de ceilalți. O autoritate nu poate fi decât una epistemică.
- Găsim la final aceea că fiecare are un univers creat ca reciprocitate a raportărilor din acesta, ca singurele posibile în stabilirea realității, care este un construct cultural discursiv construit în comunitate.
Notă: Mica nuvelă de aici este o scriere la care încă lucrez și deci are o anumită delimitare, nu o consider în forma ei finală.