„Maestrul Yu a spus: «Puțini sunt cei care, fiind pioși față de părinții lor și respectuoși față de frații lor mai mari, lor le place să-și ofenseze superiorii. Nu au existat niciodată oameni cărora, neplăcându-le să-și ofenseze superiorii, le-ar fi plăcut să instige la rebeliune. Omul superior se dedică sau lucrează la rădăcini. ‘Odată ce rădăcinile sunt stabilite, Calea (Dao) se va dezvolta.’ Nu sunt oare pietatea filială față de părinți și respectul frățesc față de frații mai mari și cei în vârstă rădăcina Omeniei (rén)?»” Pasajul de mai sus fundamentează ideea că virtutea personală (pietatea filială, rădăcina) duce la armonia familială la respect frățesc și, prin extensie, garantează stabilitatea politică prin aceea că nu instigă la rebeliune. Astfel, ne spune bătrânul Confucius că statul funcționează corect doar dacă indivizii sunt moralmente cultivați în cadrul familiei. (Lau, D.C. (1979). The Analects (Lun Yu). Harmondsworth: Penguin Books, Cartea I, Secțiunea 2 (I.2), Pag. 6)
Deși Analectele lui Confucius se concentrează pe rădăcina morală, conceptul pe care îl caut, lanțul complet de la cunoaștere la stat, este elaborat în detaliu în Marea Învățătură (Dà Xué), un text clasic al confucianismului atribuit tradițional lui Confucius și discipolilor săi.
D.C. Lau a tradus și acest text, care face parte din Cele Patru Cărți. Deși traducerea specifică a lui Lau din 1979 include doar Analectele, principiul este universal acceptat ca fiind central în Marea Învățătură.
Iată traducerea acestui pasaj cheie, care descrie cele Opt Etape ale cultivării, de la individ la stat, incluzând conceptul de „cunoaștere a tot ce se poate cunoaște” conform textelor din „Marea Învățătură” (The Great Learning). Acest pasaj nu se află în Analectele lui D.C. Lau (1979), dar este esențial pentru înțelegerea modelului stat-familie-individ.
Textul stabilește un lanț cauzal de opt pași, începând cu cunoașterea și culminând cu pacea universală.
Confucianismul postulează că orice ordine începe cu extinderea cunoașterii, care duce la cultivarea individuală.
Pasul prim ar fi un principiu al cunoașterii. Astfel extinderea cunoașterii constă în investigarea lucrurilor, iar odată că lucrurile au fost investigate, cunoașterea a devenit completă. Mai apoi, cunoașterea lor fiind completă, gândurile devin sincere sincere, dacă gândurile sunt sincere, inimile sau mințile, au fost apoi îndreptate și persoanele au devenit cultivate. Acest segment cuprinde ideea că „Cultura înseamnă a cunoaște toate cele care se pot cunoaște,” prin procesul de „investigare a lucrurilor” și „completare a cunoașterii”.
Odată ce individul este cultivat, ordinea se extinde organic de la persoană la familie, și de la familie la stat. Astfel, Persoanele lor fiind cultivate, familiile lor au fost reglementate, familiile lor fiind reglementate, statele lor au fost guvernate corect, statele lor fiind guvernate corect, întregul regat a fost făcut pașnic și fericit, ne spune COnfucius.
Acest pasaj din Marea Învățătură (Da Xue), pe care l-am amintit, este cel care stabilește clar legătura ierarhică. Investigarea Lucrurilor – Completarea Cunoașterii – Cultivarea Indivizilor – Reglementarea Familiilor – Guvernarea Corectă a Statului.
De la cunoaștere la stat este fundamentul etic al ordinii politice în marea învățătură. Pasajul central din Marea Învățătură (Dà Xué) expune o teorie politică radicală și ierarhică, care plasează ordinea statală nu în legi sau instituții, ci în cultivarea etică a individului. Lanțul cauzal, de la Investigarea Lucrurilor, Completarea Cunoașterii, Cultivarea Indivizilor, Reglementarea Familiilor, Guvernarea Corectă a Statului, descrie o ascensiune organică de la microcosmosul interior la macrocosmosul social. Prin prisma filosofiei politice occidentale, această structură se aliniază cel mai bine cu tradiția Eticii Virtuții, deși diferă fundamental de teoriile contractualiste.
Fundamentul întregii ierarhii este Investigarea Lucrurilor (Gē Wù), care duce la Completarea Cunoașterii (Zhì Zhī). Aceasta nu este empirism științific, ci o înțelegere profundă a principiilor morale universale (Lǐ). În termeni occidentali, această etapă este paralelă cu cerința platoniciană ca liderul să atingă Rațiunea (Logos) și să cunoască Forma Binelui înainte de a fi apt de guvernare. Cunoașterea devine sursa sincerității intențiilor și a rectificării minții, eliminând iluzia și haosul interior.
Odată ce cunoașterea este completă, ea se manifestă în Cultivarea Indivizilor (Xiū Shēn). Aici, Dà Xué se intersectează cu Aristotel și cu Etica Virtuții. Cultivarea înseamnă transformarea cunoașterii etice într-o dispoziție stabilă (virtutea). Statul, în această viziune, nu poate fi just decât dacă este populat de cetățeni morali. Principiul confucianist este clar: nu există pace politică fără integritate personală.
Următorul pas, Reglementarea Familiilor (Qí Jiā), acționează ca o punte esențială între sfera privată și cea publică. Conform lui Aristotel, familia (oikos) este baza naturală a statului (polis); în context confucianist, ea este și terenul de probă. Liderul care nu poate aduce armonie în casa sa nu poate pretinde să ordoneze milioane de cetățeni. Succesul în aplicarea virtuții în relațiile ierarhice de familie (Pietatea Filială, Xiào) devine o garanție a competenței sale de guvernator.
În final, Reglementarea Familiilor conduce la Guvernarea Corectă a Statului (Zhì Guó).
Ordinea statală este atinsă nu prin teama de pedeapsă, ci prin influența morală (Dé) exercitată de lideri exemplari. Aici, Dà Xué contrastează puternic cu filozofia contractualistă modernă (e.g., Hobbes sau Locke), care justifică statul pe baza unui acord rațional, și nu pe virtutea obligatorie. Guvernarea corectă înseamnă, pentru Confucius, o emanație a ordinii morale, unde cetățenii imită virtutea văzută la vârf.
Marea Învățătură oferă o filozofie politică „de sus în jos” și „din interior spre exterior”. Nu există o ruptură între etica personală și politica de stat, ci o continuitate organică. Dacă în Occident modern se crede că instituțiile corecte îi pot forța pe oamenii imperfecți să se comporte corect, Dà Xué susține că doar oameni corecți pot crea instituții și state corecte și aceasta pare a fi mai aproape de adevăr. La ce poate servi ordinea unui prost, este ceva ușor de deslușit. El sau se va ascunde de ordinea artificială pentru el, una generată de alții și se va pierde în peisaj, deci riscăm ca societatea să fie plină ochi de proști. Proști care nu se văd deoarece par a acționa conform, dar când sunt puși să ia o decizie iau una conformă manipulatorului, conformă celui care le transmite informațiile. O societatea echitabilă nu se poate baza pe un individ needucat, chiar dacă aparent acesta poate fi un bun consumator sau votant, el nu este și un păstrător sau producător de valori.