Plugușorul se aude tradițional în seara de 31 decembrie și în primele ore ale zilei de 1 ianuarie. În unele sate, copiii și tinerii pornesc pe ulițele încărcate de zăpadă, în cete de câțiva sau chiar zeci de participanți. În trecut, aceste grupuri erau formate mai ales din flăcăi necăsătoriți și se credea că aceștia aduc o energie nouă și curată pentru anul ce va urma. În spatele acestor versuri și urări se ascund mai multe semnificații. Plugul, în sine, reprezintă viața agrară, legătura cu pământul și cu hrana. Aratul simbolizează munca depusă pentru a obține roade, iar semănatul reprezintă speranța pentru viitor. Pocnetul de bici ar putea fi văzut ca o chemare a forțelor pozitive ale naturii, iar sunetele de clopot și buhai sunt menite să îndepărteze spiritele rele și să aducă belșug.
Cea mai importantă parte din versurile originale se pare că sunau cam așa:
”Iarna-i grea, omătul mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belşug,
Pentru brazda de sub plug.”
Și noul an 2026, l-am început cu o veste bună, dar una mai dificil de așezat în pagină, ea atingând de altfel, un domeniu foarte sensibil, cel al sacrului. Aici mă refer la o separație fenomenologică, la o axă centrală a mentalului. Foarte pe scurt, în arhitectura experienței umane, sacrul nu se definește ca o proprietate intrinsecă a obiectelor, ci ca o categorie de semnificație ce delimitează radical realitatea, ce mai degrabă stabilește realitatea. Din perspectivă fenomenologică, sacralitatea desemnează „separatul” (sacer), acel fragment de existență extras din fluxul amorf al profanului pentru a fi investit cu o valoare absolută. Așa cum sublinia Rudolf Otto prin conceptul de mysterium tremendum et fascinans, lucrul sacru devine un receptacol al unei forțe care simultan înfioară și atrage, marcând pragul unde finitul se întâlnește cu o transcendență ce refuză să fie epuizată prin analiză rațională.
În planul mentalului, sacrul îndeplinește o funcție de ordonare ontologică, servind drept „Axis Mundi” sau punct fix într-un univers care, altfel, ar rămâne omogen și lipsit de sens. Departe de a fi o simplă relicvă a gândirii arhaice, sacralitatea structurează psihicul sub forma unui sistem de coordonate morale și existențiale. Ea este cea care oferă „greutate” timpului și spațiului, transformând simpla viețuire într-un destin asumat. Prin instituirea ierarhiei, sacrul protejează nucleul de sens al individului în fața a tot celălalt, acționând ca o membrană ce filtrează realitatea și dictează prioritățile ultime. Astfel, locul sacrului în mental este cel al centrului suveran. Este instanța care transformă haosul percepțiilor într-o lume coerentă, bazată pe recunoașterea unei autorități ce depășește granițele eului. Este mijlocul fiecăruia și prin urmare mijlocul a tot.
În această perspectivă, am găsit o corespondență pe care vă recomand să o parcurgeți cu atenția necesară.
Atașez mai jos:
Română: Scrisoare deschisă Sanctităților Lor cu Anexa
English: Open Letter with Annex