Octavian Ulici

de Steve Shaviro Copiii producției Uneori ne gândim la monștri ca la niște ființe arhaice, care ies la iveală din imaginațiile noastre primordiale, rezistând la valorizările capitalului și la raționalizările științei și tehnologiei moderne. Alteori, îi vedem ca pe niște produse secundare incontrolabile ale tehnologiei scăpate de sub control, precum monstrul lui Frankenstein sau Godzilla. […]

De la umilință la supraom, ne-am consumat toate idealurile, iar crearea unui nou ideal este o provocare. Navigarea prin panteonul interior, ca formă de exorcizare. Momentul teofaniei coincide cu momentul  unui nou model de lume, ca paradigmă, construct cultural unitar.

Preluăm diverse modelele culturale și le ameliorăm pe cele deținute. Acționăm în comunitate printr-un fel de mai mulți același Eu. Seturi de modele culturale identice, permit simultan același tip de acțiune la Tokyo și New York, pe Terra și pe Lună, fără a conta distanța care separă cele două locații.  Suntem în căutarea permanent a ceva atât de subtil, că scapă atât simțurilor, dar parcă scapă chiar și rațiunii. Găsim acel ceva oarecum în spațiul colectiv, în invizibilul  dintre noi, Întrebarea „De ce există colectivități umane?” este una fundamentală și descoperim la urmă că o colectivitate este indispensabilă  pentru stabilirea unei noi lumi, una intimă și a intelectului.

Aici vedem de ce dependența de tehnologie pare o tulburare mentală reală, ce implică ca în cazul altor tulburări asemănătoare, modificări în chimia și funcționarea creierului.  Mai departe aflăm că putem fi martorii unei falimentări spirituale care cere nu doar un nou model de afacere culturală, ci o reconstrucție radicală a sensului. Descoperim la sfârșit că orice modificarea a naturalului  trebui să fie făcută conform unui model cultural, nu pe criterii financiare.

„Mediocritatea nu se ridică niciodată mai sus decât atunci când vorbește despre marile virtuți.” François de La Rochefoucauld, Maxime (sau Réflexions ou sentences et maximes morales), ediția din 1665  Rezumat: Succesul unei ordini politice depinde de capacitatea sa de a răspunde necesităților  naturii umane. Teoria „Noii Ordini Mondiale” este o construcție conspiraționistă lipsită de fundament. La

Dorința umană mișcă lucrurile ce stau în puterea omului și caută chiar a mișca la un moment dat ceea ce nu stă acum în puterea lui, ea vrea stăpânirea obiectului admirației. Apoi această accesiune a naturalului are loc printr-o acțiune care se încadrează în genul, vreau să am și voi să-mi dați. La urmă căutăm o rânduială a  rațiunii, dincolo de atracția observabilă a ființelor față de obiectele care strălucesc, sau mai degrabă le strălucesc,

”Ceea ce dă succes multor lucrări este relația dintre mediocritatea ideilor autorului și mediocritatea ideilor publice.”  Sébastien Roch Nicolas, cunoscut sub numele de Nicolas de Chamfort (1740 – 1794) Académie française, 1781 Rezumat: Am consumat întregul conținut intelectual al lumii ăsteia și a rămas doar zgomotul de fundal produs de mediocrii. Aceștia nu sunt vitejii

Articolul discută câte ceva despre comuna însușire de a fi mediocru și despre ce presupune apartenența la casta mediocrității, ori înțelegerile din interiorul acestei grupări. Despre adunările obligatorii ale mediocrilor și despre oficial, ca modalitatea cea mai sigură de livrare a prostiei. Trec mai departe la succinte explicații despre bogăție, ca lumină a mediocrității. Explic la urmă despre instrumentul de cercetare pe care în voi folosi pentru cercetare în această cărticică.

„Tot ceea ce a fost direct trăit s-a îndepărtat într-o reprezentare.„ Guy Debord „Societatea Spectacolului” Semnele, simbolurile și simulacrele în societatea contemporană sunt obiectele finale ale dorințelor ideologice și fiecare din  noi în aparență  suntem un consumator  habotnic. La urmă observ că fiecare suntem de fapt simple obiecte ale consumul de către o societate, corp

Iubirea și egoismul par a fi concepte diametral opuse. Iubirea este asociată cu dăruirea, sacrificiul și grija față de celălalt, iar egoismul este preocuparea pentru interesul propriu, adesea în detrimentul altora. Totuși, dacă privim iubirea ca pe o extensie subtilă a dorinței de a perpetua ceva din noi înșine, fie că este vorba de gene,