Umberto Eco ne propune chiar aceasta, un război semiologic de gerilă, așa că haideți să lămurim pentru început termenii folosiți.
Un război în sensul său clasic, este ceva care se poartă pe o perioadă lungă de timp și se termină doar atunci când una dintre părți nu mai are nici soldații și nici echipamentul necesar, ori hotărârea de a continua lupta. Un război este o situație în care există o concurență puternică între părți adverse sau o luptă puternică împotriva a ceva dăunător. Avem și un așa zis război al nervilor, o situație, adesea înaintea unei competiții sau bătălii, în care fiecare parte adversă încearcă să o sperie sau să o descurajeze pe cealaltă prin amenințări sau prin demonstrarea puterii sale. Războiul de gherilă, în special, este o formă de război neconvențional în care grupuri mici de militari neregulați, cum ar fi rebelii, partizanii, personalul paramilitar sau civilii înarmați, care pot include copii recrutați, folosesc ambuscade, sabotaj, terorism, raiduri, atacuri mărunte sau tactici de tip „lovește și fugi” într-o rebeliune, într-un conflict violent, într-un război sau într-un război civil pentru a lupta împotriva armatei regulate , a poliției sau a forțelor insurgente rivale (Asprey, Robert Brown (2023). „război de gherilă”. Britannica ).
Mai departe, semiologia este un sinonim al semioticii și se ocupă în general cu studiul semnelor, este un studiu sistematic al proceselor semnelor și al comunicării sensului. În semiotică, un semn este definit ca orice lucru care comunică sens sau sentimente, intenționate și neintenționate, interpretului semnului. Ferdinand de Saussure și-a fondat semiotica, pe care a numit -o semiologie, în științele sociale în modul următor: ”Este…posibil să se conceapă o știință care studiază rolul semnelor ca parte a vieții sociale. Ar face parte din psihologia socială și, prin urmare, din psihologia generală. O vom numi semiologie (din grecescul semeîon , „semn”). Ar investiga natura semnelor și legile care le guvernează. Întrucât nu există încă, nu se poate spune cu certitudine că va exista. Dar are dreptul să existe, un loc pregătit pentru ea dinainte. Lingvistica este doar o ramură a acestei științe generale. Legile pe care semiologia le va descoperi vor fi legi aplicabile în lingvistică, iar lingvistica va primi astfel un loc clar definit în domeniul cunoașterii umane.” Semiotica diferă de lingvistică prin faptul că generalizează definiția unui semn pentru a cuprinde semne în orice mediu sau modalitate senzorială. Semiotica este deci mai mult decât lingvistica, căci ea studiază orice mediu de comunicare nu numai cel lingvistic, ci și cel vizual, auditiv, tactil sau legat de gust.
Acum am lămurit-o! Un război, ca ceva foarte grav care ne poate face chiar să ne pierdem viața, ca acel mai de preț bun, dacă mă pot exprima astfel. Acest conflict, cel despre care discutăm, este unul chiar mai grav decât acelea în care ne putem pierde viața. Unul în care ne pierdem numai viața, de cele mai multe ori ne face erou pentru ai noștrii, pentru aceea că i-am apărat cu arma în mână ciar și cu prețul vieții. Unul în care ne pierdem viața biologică, nu înseamnă totuși unul în care ne pierdem identitatea profundă, identitatea culturală, ceea ce suntem cu adevărat. Războiul ăsta este grav căci ne omoară și după aceea ne obligă să mergem pe picioarele noastre. Patetici zombie. Războiul ăsta grav este unul de natură semiologică care, da, ne face să ne pierdem valoarea supremă, viața liberă nu numia viața. Ne transformă printr-o inginerie socială, mai mult sau mai puțin laborioasă și complexitatea pe aici nu are mare importanță. Ne transformă, în roboți de consum, prin bombardamentul constant cu semne. Inteligența ce ni se dă voie să o posedăm, ne permite numai să facem o alegere între cumpărături diverse, prezentate permanent în magazuilele alimantarea sau sezonier în cele de haine și ne obligă să facem numai muncile care ne sunt repartizate, nimic altceva. Nici o bucurie individuală după doza zilnică din puternicul drog informațional care ne este injectat la fiecare 5 (cinci) minute.
Spre un război de gherilă semiologic ne îndeamnă Umberto Eco și am plecat de la acest text și am tradus după textul original copyright 1983, 1976, 1973 de Gruppo Editoriale Fabbri Bompiani, Sonzogno, Etos S.p.A. și traducerea în engleză copyright 1986 de Harcourt, Inc. Copyright © 1986, 1967.
Femei algeriene luptătoare de gherilă în Algerian War of Independence, c. 1956. Lakhdari, Drif, Bouhired and Bouali. (img.wikipedia)
Aflăm că o țară aparține celui care controlează comunicațiile, iar această comunicarea s-a transformat în adevărata industrie grea. Mass-media nu transmit ideologii ci ele însele sunt o ideologie, căci nu contează atât ce spui prin canalele de comunicare în masă, important este bombardamentul continuu cu informații, iar dacă mass-media triumfă, ființa umană moare. Aceasta este moartea cea mai gravă dintre toate morțile posibile, moartea libertății. Este moartea prin transformarea în zombie, moartea în timpul vieții în care nu te mai poți bucura nici măcar de ultima clipă a întâlnirii cu creatorul.
Tehnic din lucrare aflăm că un lanț al comunicării presupune o Sursă care, printr-un Emițător, emite un Semnal printr-un Canal. La capătul Canalului, Semnalul, printr-un Receptor, este transformat într-un Mesaj pentru Destinatar. Deoarece Semnalul, în timp ce călătorește prin Canal, poate fi perturbat de Zgomot, trebuie să se facă ca acest Mesaj să fie unul redundant. Informația este transmisă clar, prin repetiția ei codată, adică prin așezarea ei într-o buclă de program de computer. Totuși ni se oferă o mână de ajutor prin aceea că acest lanț lanț mai are un Cod, un Cod care trebuie să fie împărtășit atât de Sursă cât și de Destinatar. Apoi Codul destinatarului nu este bine reglementat, deci destinatarul poate folosi mesajul după cum poate dar și după cum dorește.
Autorul nostru, consideră lupta împotriva universului tehnologic al comunicării ca o chestiune de tactică. Ni se sugerează că o soluția strategică ar fi aceea de a ocupa scaunul ministerului informațiilor, iar asta este mai dificil și ar fi urgent să se folosească o soluție de gherilă. Bătălia pentru supraviețuirea omului ca ființă responsabilă în Era Comunicării nu ar trebui câștigată acolo unde își are originea comunicarea, ci acolo unde ajunge, ne spune Umberto Eco.
Aceasta este o luptă specială și ni se sugerează că aceasta ar trebui să se ducă din ușă-în-ușă, o politică la firul ierbii, una care poate schimba sensul pe care Sursa l-a atribuit mesajului. Publicul trebuie determinat să discute mesajul pe care îl primește și să înțeleagă că ar putea inversa sensul mesajului care poate fi interpretat în moduri diferite. Aceasta ar trebui să facem și noi pe aici, să discutăm mesajele și să le identificăm sensul, păstrând utilul și îndepărtând tot ceea ce ne afectează libertatea. În final, efident soluția ar fi revenirea la responsabilitatea individuală.
Schimbarea sensului pe care Sursa l-a atribuit mesajului, presupune o atitudine neutră și negativă, o acceptare a bombardamentului și o inversare a sensului. Totuși, cea mai bună tehnică este crearea unui nou mesaj, unul care este apt din chiar concepția sa, să fie așezat în prim plan. Să fie așezat în blocul nostru de notițe post-it, acolo unde ne păstrăm memoriile despre ceea ce trebuie făcut (Iner Post-it Wall Pad).
Suntem fiecare din noi un construct semantic individual complex, atât de complex încât încorporează întreaga lume și atunci nu putem fi arătați fiecare în parte asemeni unui lucru particular. Pentru Ludwig Wittgenstein, dacă am vorbi o altă limbă decât cea pe care o vorbim acum, am percepe o lume oarecum diferită și în consecință limitele limbajului meu înseamnă limitele lumii mele. Apoi, limbajul este ceva ce deghizează gândirea și dacă face asta înseamnă că limbajul este chiar gândirea, dintr-o altă perspectivă, dintr-una comunicabilă, iar atunci limbajul particular suntem noi, fiecare cu gândirea sau limba noastră. Această ultra diferențiere nu va fi niciodată însă pe placul celor care vor să impună acțiuni uniforme.
Limbajul este capabil să încorporeze orice alt semn, indiferent de modul de percepere al acestuia și atunci, prin aceasta, să-l manipuleze. A înțelege o limbă înseamnă a fi stăpânul unei tehnici ne spune iar Wittgenstein, o tehnică prin care ne arătăm lumii ca lume, prin diferențierea față de tot ceea ce există în natural. Aceasta este tehnica pe care o căutăm de la începuturile umanității.