(930 cuvinte, 5 minute timp de citire.)
În ciuda caracterului aparent unitar și global al conștiinței de sine corporale, manipulările experimentale s-au concentrat în principal pe aspecte subglobale, cum ar fi sentimentul de proprietate (SO – ) și de agent (SA) (sense of ownership and agency ) pentru propria mână și mișcările acesteia (Botvinick și Cohen 1998; Ehrsson și colab. 2004; Jeannerod 2006, 2007; Knoblich 2002; Pavani și colab. 2000; Tsakiris și Haggard 2005; Tsakiris și colab. 2007). Aceste din urmă studii, privind reprezentarea părților corpului sunt importante , însă se poate susține (de exemplu, vezi Blanke și Metzinger 2009) că ele nu reușesc să ia în considerare o trăsătură cheie a conștiinței de sine corporale: caracterul său global. Acest lucru se datorează faptului că un aspect fundamental al conștiinței de sine corporale este asocierea sa cu un singur corp întreg, nu cu mai multe părți ale corpului (Blanke și Metzinger 2009; Carruthers 2008; Lenggenhager și colab. 2007; Metzinger și colab. 2007). O serie de studii recente (Aspell și colab. 2009; Ehrsson 2007; Lenggenhager și colab. 2007, 2009; Mizumoto și Ishikawa 2005; Petkova și Ehrsson 2008) au demonstrat că aspecte mai globale ale percepției corporale pot fi, de asemenea, manipulate experimental folosind conflicte multisenzoriale. Aceste studii experimentale pe subiecți sănătoși au fost inspirate de un set neobișnuit și revelator de fenomene neurologice – fenomene autoscopice – în care simțul corpului ca întreg este perturbat în moduri diferite și care sunt probabil cauzate de o anomalie subiacentă în integrarea multisenzorială a inputurilor corporale globale (Blanke și Mohr 2005). Un studiu (Multisensory Perception and Bodily Self-Consciousness: From Out-of-Body to Inside-Body Experience Jane E. Aspell, Bigna Lenggenhager, Olaf Blanke Micah M. Murray 1, Mark T. Wallace 2 , editors. In: The Neural Bases of Multisensory Processes. Boca Raton (FL): CRC Press/Taylor & Francis; 2012. Chapter 24. Frontiers in Neuroscience.) examinează mai întâi modul în care înțelegerea științifică a conștiinței de sine corporale și a mecanismelor sale multisenzoriale poate fi fundamentată prin studiul fenomenelor autoscopice. Apoi, se prezintă o trecere în revistă a investigațiilor privind procesarea multisenzorială referitoare la percepția părților corpului (studii ale iluziei „mâinii de cauciuc”: Botvinick și Cohen 1998; Ehrsson și colab. 2004; Tsakiris și Haggard 2005) și se continuă cu discutarea studiilor mai recente privind iluziile „complete” care au fost inspirate de fenomenele autoscopice și au arătat că este posibilă și disocierea anumitor componente ale conștiinței de sine corporale – și anume, autolocalizarea, autoidentificarea și perspectiva la persoana întâi – la subiecții sănătoși prin inducerea conflictelor multisenzoriale.
Inducerea conflictelor multisenzoriale, am descoperiit-o inițial plecând de la iluzia mâinii de cauciuc. În The rubber hand illusion in action, autorii M.P.M. Kammers ș.a. observă că în binecunoscuta iluzie a mâinii de cauciuc (RHI), observarea unei mâini de cauciuc mângâiate în timp ce propria mână nevăzută este mângâiată sincron, induce o relocare a poziției detectate a propriei mâini către mâna de cauciuc [Botvinick, M. și Cohen, J. (1998). Mâinile de cauciuc „simt” atingerea pe care ochii o văd. Nature, 391 (6669), 756].
Pentru Anita Johnston în Chapter 26 – Body Talk: The Use of Metaphor and Storytelling in Body Image Treatment (https://doi.org/10.1016/B978-0-12-375668-8.10026-9), imaginea corporală este o perspectivă interioară asupra sinelui exterior. Imaginea corporală poate fi la fel de reală ca și corpul însuși. Imaginea corporală este acea parte a spațiului psihologic în care corpul și mintea se întâlnesc. Este profund personală, reflectând modul în care proprietarul își vede corpul și nu neapărat cum îl văd ceilalți. Poate fi atât dinamică, cât și flexibilă, dar și stabilă și fixă; un individ poate fi fie dureros de conștient de imaginea corporală, fie total inconștient. O imagine corporală distorsionată și supraevaluarea importanței greutății și formei pentru stima de sine și identitate sunt aspecte centrale ale tulburării de alimentație (TA) clinice. Se mai observă că imaginea corporală este adesea ultimul simptom rămas pentru cei aflați în recuperare după o tulburare de alimentație și poate declanșa recidivă pentru unele cazuri.
Trecând peste psohologismele de mai sus, e clar că este posibilă utopic o disociere a anumitor componente ale conștiinței de sine corporale (autolocalizarea, autoidentificarea și perspectiva la persoana întâi) la subiecții sănătoși prin inducerea conflictelor multisenzoriale (mâna de cauziuc, manechinul etc.). Dacă aceasta se întâmplă, suntem împinși a lua în considerația un Eu, care se distinge chiar și de părțile propriulului corp. O supraentitate care gestionează chiar și cele ce se întâmplă în mental, căci numai dacă ezistă această gestiune a mentalului poate fi creată dublura disociativă prezentată. Nu ne interesează acest Eu, dar în aprecierea unei universale alterități constitutivă a mentalului, el are stabilitatea constituvă prin aceea că, observațional, este un același în raport cu un mereu altul.
Revenind la disocierea anumitor componente ale conștiinței de sine corporale, ea pare posibilă numai dacă luăm în calcul un principiu al unui Eu universal, care consideră că tot îi aparține, atunci când nu face distincția exterior (natural) – interior (supranatural), sau nu este necesar să o facă deși ar trebui. Eul extinde astfel proprietatea sa asupra a tot ceea ce pare a-i aparține, chiar și mâna de cauciuc. Eul face aceasta nu fiindcă ar avea sau dori a avea proprietatea asupra naturalului căruia îi aparține mâna de cauciu, ci fiindcă este iluzionat de această aparență pe cale senzorială. Nu are importanță iluzia ca atare și modalitatea de stimulare a acestei iluzii, ci mai degrabă faptul că Eul posedă o univeralitate de alterități, adică o universalitatea discursivă autoreferențială. O universalitatea discursivă autoreferențială, compusă din alte universalități discursive autoreferențiale obiectuale suficiente. Această suficiență este marcată de necesitatea diferențierii, ca prim pas în stabilirea utilității. Eul este cel care stabilește utilitatea și face nominarea discursivă. Stabilirea discursivă este generată cel mai adesea de natural