Octavian Ulici

Ce este aici: Aici scriu despre cum Alex, un amic din București, care își imaginează-ți o religie personală, una în care ritualurile sunt stabilite pentru a fi cel mai de folos unicului credincios, care este chiar el. Acest unic credincios nu este zeul suprem al acestei religii și religia nu e concepută pentru a-l ridica […]

Expresia „carpe diem” provine din limba latină și înseamnă, literal „culege ziua”, adică profită de ziua de azi, trăiește clipa. Expresia vine dintr-un poem al poetului roman Horatius (Horațiu), din Odele (Carmina, I, 11), care sună cam așa: Carpe diem, quam minimum credula postero.(„Culege ziua de azi și încrede-te cât mai puțin în ziua de

dinOU Alibiul este o dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea a aceea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. Mai este un mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi sau la figurat o justificare, pretext sau scuză. Mă refer aici mai cu seamă

”Ionel”, așa îi place să i se spună și nimic mai mult. Nu dorește să fie luat cu ”domnu”, ”stimabile” sau alte cele de genul ăsta, chestiuni care crede că ar indica un fals și formal respect și nimic mai mult de atât. A lucrat în prima parte a vieții ca zootehnist și consideră că

de Steve Shaviro Copiii producției Uneori ne gândim la monștri ca la niște ființe arhaice, care ies la iveală din imaginațiile noastre primordiale, rezistând la valorizările capitalului și la raționalizările științei și tehnologiei moderne. Alteori, îi vedem ca pe niște produse secundare incontrolabile ale tehnologiei scăpate de sub control, precum monstrul lui Frankenstein sau Godzilla.

De la umilință la supraom, ne-am consumat toate idealurile, iar crearea unui nou ideal este o provocare. Navigarea prin panteonul interior, ca formă de exorcizare. Momentul teofaniei coincide cu momentul  unui nou model de lume, ca paradigmă, construct cultural unitar.

Preluăm diverse modelele culturale și le ameliorăm pe cele deținute. Acționăm în comunitate printr-un fel de mai mulți același Eu. Seturi de modele culturale identice, permit simultan același tip de acțiune la Tokyo și New York, pe Terra și pe Lună, fără a conta distanța care separă cele două locații.  Suntem în căutarea permanent a ceva atât de subtil, că scapă atât simțurilor, dar parcă scapă chiar și rațiunii. Găsim acel ceva oarecum în spațiul colectiv, în invizibilul  dintre noi, Întrebarea „De ce există colectivități umane?” este una fundamentală și descoperim la urmă că o colectivitate este indispensabilă  pentru stabilirea unei noi lumi, una intimă și a intelectului.

Aici vedem de ce dependența de tehnologie pare o tulburare mentală reală, ce implică ca în cazul altor tulburări asemănătoare, modificări în chimia și funcționarea creierului.  Mai departe aflăm că putem fi martorii unei falimentări spirituale care cere nu doar un nou model de afacere culturală, ci o reconstrucție radicală a sensului. Descoperim la sfârșit că orice modificarea a naturalului  trebui să fie făcută conform unui model cultural, nu pe criterii financiare.

„Mediocritatea nu se ridică niciodată mai sus decât atunci când vorbește despre marile virtuți.” François de La Rochefoucauld, Maxime (sau Réflexions ou sentences et maximes morales), ediția din 1665  Rezumat: Succesul unei ordini politice depinde de capacitatea sa de a răspunde necesităților  naturii umane. Teoria „Noii Ordini Mondiale” este o construcție conspiraționistă lipsită de fundament. La

Dorința umană mișcă lucrurile ce stau în puterea omului și caută chiar a mișca la un moment dat ceea ce nu stă acum în puterea lui, ea vrea stăpânirea obiectului admirației. Apoi această accesiune a naturalului are loc printr-o acțiune care se încadrează în genul, vreau să am și voi să-mi dați. La urmă căutăm o rânduială a  rațiunii, dincolo de atracția observabilă a ființelor față de obiectele care strălucesc, sau mai degrabă le strălucesc,